[tricesimusseptimus]

Teoria nemuririi sufletului a adus după sine şi cultul morţilor. Am să iau din nou ca referinţă lumea grecilor, poate recunoaşteţi câteva practici în creştinismul istoric.

Ritualurile care se practicau în Grecia antică erau acceptate la modul general. La date bine fixate aveau loc anumite practici şi ceremonii, stropirea casei, ofrande, sacrificii şi acte rituale prin care se gusta şi apoi se vărsa o cupă de vin sau altceva ca omagiu adus divinităţii.

Teologia orfică susţinea că sufletul celui mort coboară în Hades, unde este judecat de zeii lumii subterane. Dacă era considerat vinovat urma o pedeapsă severă, uneori se vedea că pedeapsa sugerată era eternă, sau după caz putea urma o reîncarnare care să pună în balans cele două vieţi, sau se vorbea despre faptul că pedeapsa din Hades putea avea un sfârşit.

Iată ce spune cunoscutul istoric Will Durant după ce vorbeşte despre Orfeu şi călătoria lui în locaşul lui Hades:

„... Unele texte insistau chiar ca pedeapsa să fie veşnică şi, din ele, unele teologii mai recente au împrumutat noţiunea de infern. Altele admiteau noţiunea de transmigraţie: sufletul se năştea pentru o nouă existenţă... O altă variantă a doctrinei dădea speranţă că pedeapsa, ce trebuie suportată în Hades, putea să aibă un sfârşit, prin pocăinţa păcătosului în timpul vieţii sau prin pocăinţa prietenilor săi, după moarte. Aşa s-a născut ideea purgatoriului şi a indulgenţelor." (Civilizaţii Istorisite, vol. 4, pag. 271)

Descoperirile arheologice au adus la iveală faptul că evreii din vechime aveau un cult al morţilor. Însă, toate acele ritualuri pe care le practicau erau făcute sub influenţa popoarelor vecine. În Scripturile evreieşti nu găsim practica sau învăţătura unui cult al morţilor. Pentru scriitorii cărţilor sfinte moartea era un somn, iar omul care a murit nu mai era conştient de nimic. Convieţuirea evreilor în jurul unor popoare păgâne i-a determinat pe aceştia să renunţe la unele porunci venite din partea lui Dumnezeu şi să accepte anumite practici străine scrierilor biblice. Oricum, este foarte important să ştim că evreii consacraţi scrierilor sfinte detestau ritualurile ce se făceau în urma morţii unei persoane şi nu erau de acord cu cultul morţii găsit la popoarele vecine. Pentru ei un om mort, era un om mort. Iată ce spune Scriptura în această privinţă:

"31. Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii, pe la vrăjitori să nu umblaţi şi să nu vă întinaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru." (Leviticul 19)

"10. Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător,
11. Nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morţii.
12. Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, şi pentru această urâciune îi izgoneşte Domnul Dumnezeul tău de la faţa ta." (Deuteronomul 18)

După cum se vede porunca lui Dumnezeu era foarte fermă şi exactă. În poporul Israel nu trebuia să se găsească nici un om care să aibă o legătură cu cei morţi deoarece aceasta este o urâciune înaintea lui Yahve şi nici unul din copiii lui Israel nu trebuiau să meargă la cei care comunicau cu morţii.