“Episcopul Varnava Beliaev (ascet la începutul secolului XX) , în tratatul său “Bazele artei sfinţeniei”, crede că diavolul pur şi simplu ispiteşte pe fiecare cu ceea ce are la îndemână. De aceea, homosexualitatea apare ca patimă, nu ca alternativă, în comunităţile de bărbaţi (puşcării, armată sau chiar mănăstiri).

Părinţii pustiei ştiau asta, de aceea Sf. Vasile cel Mare în Regulile sale nu recomanda ca fraţii să-şi strângă mâinile când se salută. Asta nu pentru că ei ar fi homosexuali, ci tocmai pentru că diavolul poate trezi această patimă chiar şi în cei care niciodata nu au simţit-o şi chiar au avut oroare de ea.

Iar dacă ar fi să amintim şi de Sfântul Nil Izvorâtorul de mir de la Athos, acesta poate să pară un adevărat obsedat prin felul în care prezintă pericolul primirii tinerilor fără barbă în mănăstiri. Sfântul Nil compară intrarea unui tânăr imberb în obşte cu un jăratec căzut pe o rochie nouă.

Dar aceste precauţii panicoase împotriva tinerilor nu ne pot face să credem că Athosul era plin de homosexuali, ci doar confirmă ipoteza că patima işi face obiect sexual din ceea ce are la îndemână.

Episcopul Varnava spune că pe pustnicii care trăiesc în singurătate, pentru că nu au nici o fiinţă prin apropriere, diavolul nu-i mai ispiteşte cu pofta pentru altcineva, ci cu pofta pentru ei înşişi, cu malahia, onanismul.

El crede că monahul pomenit în Patericul Egiptean, care a chemat asinii sălbatici ca să-i duca pe bătrâni la Sf. Antonie şi pe care ei l-au lăudat pentru sfinţenia lui, când au ajuns la marele avva, ar fi căzut anume în acest păcat. Vezi că, pe când vorbeau ei cu Sf. Antonie, acesta a prins a se tângui şi a zis: “Mare stâlp al Bisericii a căzut acum”. Iar ei, la întoarcere, trecând pe la acel călugar, l-au găsit plângând pe rogojină.

Cititi tot articolul:
http://gabrieltzu.wordpress.com/2009...cam-pe-preoti/