Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Nu vei desfrâna ( Ieșire 20, 13 ) nici nu vei săvârși adulter, ca să nu te faci în loc de mădular al lui Hristos, mădular al unei desfrânate, să fii tăiat din trupul dumnezeiesc, să cazi din moștenirea dumnezeiască și să fii aruncat în gheenă. Pentru că, dacă conform legii iudaice, trebuia să fie arsă fata preotului , prinsă în desfrânare, deoarece umilea pe părintele ei , cu mult mai mult nu trebuie să fie ars în focul cel veșnic, cel care a alipit asemenea întinare, de trupul lui Hristos ? Nu numai să nu desfrânezi, dar dacă poți, să fii și fecioară, ca să devii în întregime lui Dumnezeu și să te alipești cu dragoste desăvârșită de Acesta , rămânând lângă El toată viața, și îngrijindu-te fără piedici să slujești Domnului, desfătându-te de pe acum în viața viitoare , și trăind ca un înger al lui Dumnezeu pe pământ. Pentru că fecioria este cunoștința îngerilor, și asemenea acestora se face pe cât îi stă în putință, cel care se nevoiește cu ea ,cu toate că are trup ; sau , înaintea acestora se face asemenea Tatălui, Care a născut pe Fiul mai înainte de veci, într un mod feciorelnic, și s-a întrupat în vremurile din urmă dintr o Maică Fecioară, și cu Duhul Sfânt, Care apare într-un mod negrăit doar din Tatăl, nu prin naștere, ci prin purcedere. Cel care a ales fecioria adevărată, care se păstrează fecior la suflet și la trup , care-și înfrumusețează toate simțurile , și cuvântul , și cugetul cu frumusețea fecioriei, se aseamănă cu Acest Dumnezeu, și se unește , legând cu El nuntă nestricăcioasă. Dacă nu preferi fecioria , nici n-ai făgăduit lui Dumnezeu despre aceasta, îți este îngăduit să iei cu nuntă o femeie, după legea Domnului.
<< VA URMA >>
|
Doar cu aceasta să locuiești , ea să fie a ta , având ca scop sfințirea. Din toate puterile tale, să rămâi departe de alte femei ! Și vei putea să te păzești de acestea dacă eviți vorbirile nepotrivite cu ele, dacă-ți întorci ochii trupului și ai sufletului departe de ele, pe cât este cu putință, dacă nu te dedai la cuvinte și ascultări desfrânate, și dacă te obișnuiești să nu privești cu curiozitate frumusețea persoanelor. Pentru că cel care privește o femeie cu poftă vicleană, a săvârșit deja desfrânare cu ea, și de aceea este necurat înaintea lui Hristos, care vede înlăuntrul inimii. Mai mult , de la această privire vicleană, nefericitul ajunge și la săvârșirea în trup a faptei păcătoase. Dar de ce vorbesc doar despre desfrânări și adultere, și de toate întinările, care sunt legate de funcționarea firească , de vreme ce omul fără înfrânare se pornește și spre desfrânările împotriva firii, atunci când ia seama cu curiozitate la frumusețea trupurilor ? Deci , dacă tai de la tine rădăcinile amare, nu vei mai aduna roadele dătătoare de moarte, ci vei rodi neântinarea și sfințenia următoare ei , fără de care nimeni nu-L va întâlni pe Domnul.
<< VA URMA- 7. Să nu ucizi ( "Decalogul legii creștine - Sf. Grigorie Palama " ) >>
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|