Citat:
În prealabil postat de militaru_diana
problema este ca ma simt cuprinsa de multa nevolnicie,nu am tragere de inima sa fac cu sarg tot ce mi-a spus sa fac,ca si cum m-as auto-abandona delasarii. parca ma simt dominata de o forta mai presus de mine care imi adoarme vointa,ma lupta foarte mult si ma oboseste pana cand de multe ori nu mai vreau sa-mi dau interesul sa ajung la bis tocmai in cele mai importante zile de sarbatoare,tocmai pe acelea le ocolesc ba chiar si mai abitir pacatuiesc. iar daca ma duc,sunt cu gandurile aiurea,n-am stare,ma uit mereu la ceas,n-am rabdare,dar trag de mine sa stau pana la sfarsit. o data,intr-o duminica,n-am mai rezistat sa stau la slujba si am plecat,am intrat in alta biserica si am ramas pana la finalul slujbei. nu pot sa ma abtin de la multe,ceea ce ma impiedica sa postesc,nu sunt perseverenta,ma las cu usurinta prada celor lumesti. iar prietenul meu,daca inainte simtea el insusi nevoia sa mearga la bis ori singur ori cu mine,acum mai am putin si-l rog in genunchi sa mergem de urgenta. cu cat il solicit mai mult,cu atat mai inapoi se da,desi din gura spune "da,da,mergem,facem,dregem...". alteori imi spune "daca e sa ma duc vreau sa merg singur,fara tine"... ceva ne vlaguieste si ne face sa lasam mereu lucrurile in voia sortii. si nu e numai asta. parca nu ne putem controla in greselile pe care le facem unul fata de altul,ne aducem la limita rabdarii unul pe altul,dar tot la "te iubesc" ajungem intr-um final.
|
Draga Diana, zambesc amar citind gandurile tale...
Care dintre cei ce vor sa se apropie de Domnul crezi ca nu trece prin starile pe care ti le descrii? Crezi ca exista biruinta fara lupta?
Nu exista. Inca de la primul pas pe care un om il face pentru a se apropia de Domnul si de Sfintii Sai vine diavolul si incearca sa ii fure lucrarea. Atata timp cat cineva pacatuieste, diavolul il lasa in pace, fara sa il lupte, pentru ca face voia sa. Iar firea omului este si ea de vina, pentru ca o data invatat sa pacatuiasca, pe urma omul merge singurel spre pacate mai mari, ca un miel la junghiere.
Cand omul vrea sa se roage, sa mearga la biserica, la spovedit, la Slujba, diavolul ii da alte ganduri: somnolenta, treburi urgente, lene, indiferenta. Daca il convinge sa nu se roage/ mearga la biserica, urmeaza etapa in care diavolul ii da resentimente si deznadejde: ce crestin sunt eu daca nu ma rog, daca nu merg la biserica si duminica pacatuiesc uite cat de mult, cum ma mai pot intoarce la Domnul daca eu nu pastrez legatura cu El prin rugaciune, etc. Din deznadejde, un pas mai e pana la abandonarea treptata a luptei pentru mantuire, si atunci incepi un nou drum, cel larg al placerilor ( a se citi calea cea larga a pacatelor )
Daca totusi ajungi sa te rogi/ mergi la biserica, nu crede ca vrajmasul sta infrant de o parte. NU, el iti va da ganduri murdare, diverse, ura in suflet, ganduri de hula, de necredinta, etc, tocmai ca sa nu te lase sa iti duci lucrarea la capat.
Toate cele pe care le povestesti tu sunt firesti, a fi crestin este o lupta continua, calea spre mantuire este ingusta. Sa nu crezi ca in noi nu se da o lupta, este o lupta continua. Si cine biruieste aceasta prima ispita si ajunge sa se roage zilnic, sa mearga la Sfanta Liturghie saptamanal, primeste el alte ispite, mult mai subtile (se roaga din obisnuinta si nu cu dragoste, merge la biserica dar nu patrunde Sfanta Jertfa care se aduce,etc). Aceste ispite subtile sunt mai greu de descoperita, nu sunt atat de evidente. Cum spuneai si tu, Iisus ne masoara bine crucea inainte de a ne-o da, si fiecare avem crucea pe masura.
Te inteleg si iti inteleg suferinta pentru ca si eu trec printr-o situatie similara, deci iarta-ma daca am vorbit cu superioritate, nu am de ce. Mie Domnul mi-a dat multe, mi-a descoperit multe, dar tot in etapa asta am ramas, cea a luptei fatise cu vrajmasul..Si eu acum ma pregatesc pentru lupta duhovniceasca
Cu multa dragoste
Emi