[militaru_diana]

Trec prin momente f grele...simt ca nu mai rezist. Se spune ca Dumnezeu nu iti da o cruce mai grea decat poti duce. In 23 de ani de cand ma stiu,mai mult m-am chinuit:am crescut intr-o fam dezbinata,lipsita de armonie si de caldura unui camin,in scandaluri,batai,injuraturi si blesteme din partea mamei,neavand o copilarie si o tinerete fericite. La varsta asta nu am prieteni,ma simt foarte singura si pustie,pribeaga...sunt precum uleiul:nimeni nu se lipeste de mine...eu nu am fost un copil dorit.
Si totusi Dumnezeu m-a trimis in lume desi au vrut sa ma avorteze. Dar mereu am simtit ca nu sunt dorita nicaieri de oameni,ca sunt in plus pe lumea asta,ca nu imi gasesc locul pe acest pamant. Iar cand am cunoscut cate un baiat m-am agatat de el ca de unicul motiv pt care traiesc,cautand in el un refugiu in care sa-mi gasesc alinare,caldura si afectiune. Dar poate felul cum am trait si traiesc m-a inrait si m-a facut greu de suportat,astfel ca fiecare dintre ei s-a indepartat si s-a racit de mine,chiar daca tineau la mine.
In momentul de fata am o relatie de 1,5 ani cu un baiat pe care cand l-am cunoscut am crezut ca l-am apucat pe Dumnezeu de un picior pt ca am aparut unul in viata celuilalt atunci cand aveam mai multa nevoie unul de celalalt. Dar in timp am inceput sa nu ne mai intelegem deloc,sa ne certam tot timpul,sa ne chinuim unul pe altul,sa ne vorbim f urat,sa nu mai existe respect si incredere intre noi. Doar frustrare,teama si nesiguranta. Dar nu putem renunta unul la celalalt,ceva ne leaga,tot unul in bratele celuilalt ajungem spunandu-ne cat ne iubim. Dar ne iubim cu frica.
El are personalitate dubla:ba constientizeaza ca nu e bine ce face si se uraste pe sine insusi,ba cu prima ocazie se intoarce la acel lucru si-l face din nou: jocurile de noroc+un anturaj prost,ii cam place sa si bea...ma ranste mult,ne facem rau unul altuia,nu mai merge deloc relatia...daca inainte isi dadea interesul pentru mine,acum a devenit pasiv,extrem de nervos,nu e om de cuvant,e foarte schimbator...tine in el raul,nu-l lasa in trecut,nu-l uita,nu trece peste el ca sa-i fie si sa ne fie bine. Imi face tot felul de faze dar nu suporta ca eu sa i le fac la randul meu,e nedrept cu mine,el imi interzice,dar eu nu am dreptul sa-i interzic nimic.
El e ratacit acum,dar are un fond bun. Stiu ca in adancul lui are o inima mare si un sange cald,imi vorbeste de Dumnezeu si de cat de aproape era de El...de multe ori a plans in fata mea,ii vedeam lacrimile curgandu-i pe obraz. Dar acum nu se mai recunoaste pe sine insusi,el la randul lui nu e langa mine cand plang. el banuieste ca i s-au facut farmece sa nu fie fericit,la fel cum banuiesc si eu despre el. Si mai cred ca si mie mi s-au facut. de ce ne facem sa suferim unul pe altul daca ne iubim? Sufletele noastre sunt pline de iubire,dar ne facem rau...Simt ca intre noi doi nu e Dumnezeu,ci diavolul. Totul ne sta impotriva,numai piedici avem,numai bariere...nimeni nu tine cu noi doi,sa ne ajute,dar impotriva ne sunt cei mai multi. Nici spatiu nu avem,stam ori pe o banca,ori in scara blocului la mine. Si nici acasa nu am trai cu mama care imi mananca zilele,inima si capul,traiesc doar in stress...va rog ajutati-ma...