Nu este singurul dusman al nostru... Internetul e tot pe acolo.
Eu am renuntat la abonamentul TV in urma cu 3 ani... am castigat doar o batalie, nu lupta (caci periodic familia face presiuni sa ne facem abonament la cablul tv).
Aaa, rudele.. am fost caracterizata in fel si chip doar pentru ca nu vreau televizor in casa, de parca este ceva fff important! Dar eu stiu ca am dreptate.
Nu simt absolut deloc lipsa televizorului! Am nevoie de stiri... am internetul. Dar realitatea este ca nu am nevoie nici de stiri.. ma mai "actualizeaza" prietenii cu ce se intampla.. nimic interesant, parerea mea.
Acum m-am obisnuit binisor sa traiesc fara televizor... imi aduc aminte de zilele acelea (cand ne ignoram copilul uitandu-ne vrajiti la mai stiu eu ce prostie de emisiune) atunci cand vizitez prieteni si televizorul lor este in permanenta in functiune. Sau imi amintesc tipetele copilului ca el vrea neaparat kinder joy sau mai stiu eu ce.. Nu ca nu vreau sa-i cumpar dulciuri, dar faptul ca televizorul ii dicta preferintele ma supara foarte tare.
Primii care au castigat sunt copiii (ca sa nu "sufere" le-am facut rost de desene animate inofensive.. gen Dora, Diego, Max and Ruby...desene animate in care nu se intampla absolut nimic rau).
Dar au ramas celelalte lucruri: internetul (calculatorul este intotdeauna pornit.. greu rezist tentatiei sa mai vad ce mesaje am, ce se mai intampla pe forumuri etc. si uit de mine in fata ecranului), jocurile video (copilul meu spunea ca are vise frumoase, vise urate si vise nintendo... va dati seama ce impact au jocurile video asupra dezvoltarii psihicului lui!).
|