Nu exista om care sa nu fi avut niciodata parte de o minune in viata lui, ci doar cele pe care nu le-a perceput ca fiind minuni.
Nu exista persoana care sa se roage si sa nu aiba parte de minunea de care are nevoie, indiferent de cat de pacatoasa se crede. Exista doar indoiala ca "nu suntem indeajuns de buni in fata Lui Dumnezeu!" Ceea ce vine din alta... directie!
Minunile primite si povestite la "coltul strazii" ca o lauda nu sunt deloc bine-vazute la Dumnezeu. Dar daca intr-o imprejurare prielnica, de unde se pot trage invataturi, povestim despre acea minune, pentru ca si altii sa creada si sa se roage la Dumnezeu, mie mi se pare a fi chiar in regula. Pentru ca prin noi, cei ce povestim, oamenii care au indoiala in suflet, se pot intari in credinta si astfel pot incepe oricand sa verifice pe propria lor situatie. Pentru ca nu cred ca e cineva pe lumea aceasta care sa nu aiba chiar nimic sa-i ceara Lui Dumnezeu. (Si nu ma refer la castiguri la loto, vile si masini de lux, ci la sanatate, intelepciune, rabdare, pace si buna intelegere, serviciu, casatorie, etc!)