Cand am mers prima data la un duhovnic bun, dupa slujba multi stateau la coada sa-si spuna necazurile si sa primeasca sfaturi duhovnicesti, incurajari etc. Nu m-am asezat la rand imediat, ci am stat putin pe iarba cu alti crestini, nestiind cu ce sa incep, caci aveam o lista intreaga de probleme.

Dupa ce i-am ascultat pe cativa oameni, necazurile mele mi s-au parut mici si neinsemnate in comparatie cu ale altora. Si niciodata nu i-am mai vorbit parintelui despre ele. Unele aspecte care nu-mi conveneau au disparut, altele s-au accentuat, asa ca le-am cosmetizat eu cu ajutorul lui Dumnezeu in asa fel incat sa nu-mi mai provoace tristete.

Am descoperit recent Acatistul nefacutului Chip al Domnului nostru Iisus Hristos. O bijuterie de acatist. Fiecare icos se incheie asa: ,,Doamne, Mantuitorul meu, vino si vindeca-mi durerile cele sufletesti si trupesti!''

E suficient sa-I multumesc lui Dumnezeu ca-mi mai da si necazuri si ma mai trezeste astfel la rugaciune, caci tristetea imi dispare pur si simplu. Atunci imi vin in minte versurile unui cantec:

,,Ce dulce-i viata cu Iisus
Sub crucea Lui cand te apleci
Ai vrea cu Dansul sa ramai
Pe veci de veci.

Sa-nduri oricate lovituri
Prin mii de prigoniri sa treci
De-L ai pe El, esti fericit
Pe veci de veci."

Oamenii pe care i-am considerat dusmani m-au ajutat cel mai mult sa ma apropii de Dumnezeu. Parintele Paisie de la Sihla avea o vorba atunci cand cineva ii facea vreun necaz: ,,Dumnezeu l-a trimis pe acela sa ma smereasca."

Spun adesea ,,Faca-se voia Ta", atunci cand rostesc Tatal nostru, dar tot adesea ma gandesc sa se faca, de fapt, voia mea care nu intotdeauna coincide cu voia lui Dumnezeu.

Daca-mi doresc faima sau multi bani, atunci lista cu ,,probleme'' se lungeste considerabil. Daca pic in slava desarta si-i dispretuiesc pe cei din jur, Dumnezeu ii da in gand cuiva sa ma puna la punct. Si tot asa...

Ma rog lui Dumnezeu sa ma ajute sa ma cercetez cum se cuvine pentru a vedea la timp in ce masura sunt eu insami dusmanul mantuirii sufletului meu.