E o intrebare foarte interesanta pusa de Angkelos. Cu cine s-a luptat Iacov si de ce ?
As vrea sa prezint un pic firul evenimentelor premergatoare luptei. Iacov se intorcea de la Laban (socrul lui) in casa tatalui sau. Esau (fratele lui), in acest timp, cauta sa-l omoare ca sa-si razbune dreptul de intai nascut, furat de Iacov prin inselaciune. Sa ne gandim un pic. Deci Iacov cu familia lui, se apropia de Esau si oastea lui. Ne sunt prezentate mai pe larg lucrurile in Scriptura.
Ajungand la raul Iaboc, intrucat noaptea se lasase, Iacov si-a trimis familia dincolo de rau, in timp ce el a ramas singur dincoace de rau. Se hotarase sa petreaca noapte a in rugaciune si dorea sa fie singur cu Dumnezeu. Dumnezeu putea sa "inmoaie" inima lui Esau. In El era toata nadejdea patriarhului. Cu strigate de disperare si lacrimi, el si-a inaltat rugaciunea inaintea lui Dumnezeu. Deodata, o mana puternica s-a lasat asupra sa. El a crezut ca un vrajmas cauta sa-i ia viata si a facut eforturi ca sa scape din stransoarea celui care l-a atacat. In intunericul noptii, cei doi se luptau pentru biruinta. Nu s-a rostit nici un cuvant, dar Iacov si-a pus toata puterea si n-a slabit eforturile sale nici chiar pentru un moment. In timp ce se lupta astfel pe viata si pe moarte, sentimentul vinovatiei apasa asupra sufletului sau; pacatele sale s-au ridicat in fata sa, despartindu-l de Dumnezeu. Dar in teribila sa disperare si-a amintit de fagaduintele lui Dumnezeu si inima sa intreaga s-a indreptat catre El, cerand mila Sa. Lupta a continuat pana aproape de ziua, cand strainul si-a pus degetul pe coapsa lui Iacov si imediat acesta a ceput sa schiopateze. Patriarhul si-a dat seama cine era Cel cu care se luptase. El a vazut ca fusese in lupta cu un sol ceresc si, din cauza aceasta, cu tot efortul sau aproape supraomenesc, nu putuse castiga biruinta. Era Hristos, care se descoperise pe Sine lui Iacov. Patriarhul era acum neputincios, avand dureri puternice, dar, cu toate acestea, nu-l slabea din stransoare pe Cel prins. Pocait cu totul si zdrobit, el se agata de inger: "a plans si s-a rugat de el" (Osea 12,4), cerand sa fie binecuvantat. El trebuia sa aiba asigurarea ca pacatul sau a fost iertat. Durerea fizica nu era suficienta ca sa abata mintea sa de la acest tel. Hotararea sa devenea tot mai puternica, credinta tot mai vie si mai staruitoare, pana la capat.
Greseala care il facuse pe Iacov sa pacatuiasca, obtinand prin inselaciune dreptul de intai nascut, statea acum in mod clar inaintea sa. El nu avusese incredere in fagaduintele lui Dumnezeu, ci cautase ca, prin propriile sale eforturi sa realizeze ceea ce Dumnezeu ar fi implinit la timpul sau si pe caile Sale. Ca o dovada ca fusese iertat, numele sau a fost schimbat din unul care ii reamintea de pacatul sau, in altul carecomemora biruinta sa.
In timp ce Iacov se lupta cu ingerul, un alt sol ceresc a fost trimis la Esau. Intr-un vis, Esau l-a vazut pe fratele sau, care, timp de douazeci de ani, a fost departe de casa tatalui sau; el a inteles durerea lui Iacov, cand a aflat ca mama sa murise; a vazut tabara sa inconjurata de ostile lui Dumnezeu. Visul acesta a fost povestit de Esau ostasilor sai, cu porunca sa nu-i faca nici un rau lui Iacov, caci Dumnezeul tatalui sau era cu el.