Citat:
În prealabil postat de antoniap
In cartea Mantuirea pacatosilor scrisa de Agapie Criteanul, care este o carte de referinta a Ortodoxiei, sunt redate niste descoperiri ale unor calugari cu viata sfanta carora li s-a descoperit atat maretia Raiului cat si cele noua tipuri de pedepse la care sunt supuse sufletele in Iad. Aceasta carte face parte dintre primele traduceri in romaneste. Despre aceasta carte se aminteste si in scrierea Pelerinul rus. Si am mai gasit si alte carti care vorbesc despre frumusetea neasemuita a Raiului si despre uratenia iadului. Inclusiv Noul Testament.
Nu cred ca experientele marilor traitori ai crestinatatii trebuie subestimate si inlocuite cu ceva mai putin stresant pentru ca frica de Dumnezeu sa se atenueze. E periculos pentru mantuire. Preotul respectiv chiar a accentuat ca scrierile vechi sunt prea stresante din acest punct de vedere si asta m-a revoltat.
Fireste, am exagerat mai inainte cu iadul prezentat ca in povestea lui Ivan Turbinca, dar crestinului nu-i este de folos sa-i prezinti o situatie indulcita. Prezentarea Iadului in culori mai deschise (prin omisiune) mi se pare o innoire inacceptabila.
|
Pai, daca tie ti se pare ca departarea de Dumnezeu, absenta lui este o 'prezentare in culori mai deschise' si un lucru mai soft decat tot felul de chinuri, inseamna ca tu nu il intelegi pe Dumnezeu ca SINGURUL datator de bucurie, in ultima instanta. Poate preotrul de care zici s-a exprimat gresit. Poate a vrut sa zica ca nu trebuie sa facem binele si sa il iubim pe Dumnezeu de frica unor pedepse, descrise colorat.
'Frica de Dumnezeu' de acre se vorbeste este altceva.
Poate stii ca se mai spune si ca exista trei conditii, cea de rob (a celor care asculta de Dumnezeu de frica iadului), cea de mercenar (care asculta de dragul rasplatii) si cea de priete (care asculta din dragoste). Se spune ca trebuie sa evoluam din prima spre ultima. Prima are si ea un rol, este adevarat. Dar ajunge sa descriem iadul si ca pe un loc de chin din cauza absentei lui Dumnezeu, singurul datator de viata si bucurie, nu e nevoie sa credem in cazane si diavoli cu furci.
Nu am citit cartea de care zici, a lui Agapie Criteanul, insa Pelerinul rus da (ai putea sa-mi spui unde o citeaza?). Insa de multe ori, in cartile mai vechi se folosea o descriere in imagini plastice a iadului, care poate fi buna uneori, dar nu cred ca pedagogic este buna pentru oamenii de acum.
Sfintii parinti (care totsi vin mai intai) au eplicat foarte bine ca iadul este de fapt singuratatea, fata de Dumnezeu si fata de semeni. Te-as sfatui totusi sa citesti si articolele pe care le-am postat.