[OryNider]

Crucea de care vorbeşti a fi creştină, adică unsă, a devenit un simbol al creştinismului după unirea credinţelor imperiului din timpul Împăratului Roman Constantin, când a fost abandonat semnul Fiului Omului, simbolul creştinismului timpuriu, sfântul ICTUS / ΙΧΤΥΣ, încadrat în două semicercuri, sau o sabie cu două tăişuri, reprezentând un peşte.

Păstorul C. T. Russel care a fondat organizaţia Brooklyn-istă de care vorbiţi a trecut de la protestanţi (adventişti) prin Loja Frankistă Sionistă de unde a preluat sistemul de conducere piramidal precum şi unele simboluri egiptene. El a fost la început sincer şi a ajutat evreii să cumpere terenuri de la Imperiul Otoman, iar apoi a ademenit câteva grupuri de Studenţi în Biblie din ţările industrializate şi a făcut Societatea Biblică cu Turnul WTS.

Articolele erau făcute de presbiteri (bătrâni) până prin 1960 când s-a făcut publică structura organizatorică formată dintr-un guvern şi un preşedinte şi când cei care s-au poticnit au format partide independente, dintre care la noi mai sunt vreo trei asociaţii paralele cu cultul societăţii.

Biserica Răsăriteană şi Apuseană nu sunt secte, aşa cum şi Biserica din Grecia, România şi Rusia nu sunt secte ci fiecare sunt conduse de un arhiepiscop kirotonisit. Dacă există două feluri de credinţe creştine pe acelaşi teritoriu ele sunt partide pe care noi le numim culte sau grupări, fiecare cu „bisericuţa” lui. Pe lângă cele două mai sunt partida protestantă şi neo-protestantă (evanghelică), fiecare cu grupările sau cultele lor de la caz la caz.
În toate acestea este foarte puţin grâu şi multă neghină sau ateişti pe care îi vezi mai degrabă pe la colţul străzii făcând batjocuri de creştini decât pe la serviciile bisericeşti.

Organizaţia Religioasă a Martorilor este ceva paralelă acestor partide, cuvânt pe care l-au mai păstrat doar ca referinţă cu privire la „unşii lui Dumnezeu” - Kriş-Theis, care erau o partidă specială de câţiva „aleşi” cu privilegii speciale care se identificau cu cei 144 000 de israeliţi despre care vorbeşte iubitul Ioan apostolul în cartea descoperirii.

De altfel cei din cultul martorilor nu sunt deloc violenţi riscând excludere sau mustrare dacă s-ar dovedi, spre deosebire de „fraţii” lor din alte grupări care au îndurat multe persecuţii în vremea comunistă când în închisori nu acceptau compromise şi erau izolaţi şi uni sunt oameni dintr-o bucată care chiar dacă se mânie le trece repede.

Martorii erau ciufuliţi în epoca de aur de comunişti aşa cum antisemiţii ciufuleau pe iah-udiţi (de Iahve iubitori) ori iudeeni ca jidani, tot cu o poreclă care aduce blasfemie Numelui Divin însă nu cu mult mai gravă ca cea cu Numele Domnului pe care o au neo-protestanţii.
Doamne iartă pe cei care folosesc aceste adresări cu înţelegeri greşite!

Propaganda comuniştilor împotriva lor cu sute de minciuni era din cauza anti-comunismului, refuzul carnetelor de partid şi refuzului serviciului militar, iar cei care credeau erau tocmai familiile care astăzi sunt ateiste în principal de la ortodocşi şi baptişti, semn că părinţii şi bunicii lor aveau doar o un formalism religios de Duminică.

Defectele martorilor ar fi că acceptă o formă de preterism ceva mai extremistă decât prin cercurile ortodoxe şi care pleacă de la învăţătura greşită că Domnul Iesus ar fi venit în mod nevăzut sau „invizibil” cum spun ei şi nu în trup prin anul 1914.

Martorii sunt o partidă religioasă cu fundamentul pe Sfintele Scripturi Ebraice şi Creştine alături de Ortodocşi, Catolici, Protestanţi, Neo-protestanţi, Mesianici şi celelalte fecioare care umblă dincoace-ncolo.