[mariamargareta]

130. La Pucioasa se propovăduieşte renunţarea la mila omului faţă de om

Ultimul “Cuvânt” de la Pucioasa, intitulat “Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie”, excelează în blamarea fără rezerve a obiceiului strămoşesc intitulat “milă creştină”, care în optica pucioşilor nu poate fi decât o “milă păguboasă”. Vameşii şi desfrânatele, care primiseră cândva făgăduinţa mântuirii şi chiar li se promisese o anume prioritate în împărăţia cerurilor, vor fi de acum într-o stare de alertă, vecină cu îngrijorarea. Condamnaţi la o perpetuă şi universală lipsă de milă şi iertare, ei vor trebui pedepsiţi şi pe pământ ( nu numai în cer, la marea judecată), ca nişte “despărţiţi de Dumnezeu”, după modelul justiţiar al Vechiului Testament, promovat cu precădere de către proorocul Ilie Tesviteanul:

“ O, proorocule al Meu, ce mult ai iubit tu viaţa! Viaţa ta a fost numai Dumnezeu. Ai ştiut ce este Dumnezeu şi unde trebuie să locuiască El, şi ai râvnit pentru statul Său în om şi ai lucrat cuvânt de pedeapsă pentru cei despărţiţi de Dumnezeu, şi apoi i-ai pedepsit ca să-i întorci cu faţa spre Mine.”(Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

După acest model, nici omul de astăzi nu trebuie cruţat, căci aceasta este “iubirea de Dumnezeu”, în timp ce mila de om înseamnă “căderea omului”:

“ Omul se apleacă spre om, dar tu n-ai cruţat omul, căci M-ai iubit pe Mine, şi aşa ai arătat tu că iubeşti pe Dumnezeu şi nu pe om şi că Dumnezeu este mare. Omul are milă de om, şi aşa cade om peste om, şi aşa ştie el să înveţe că-L iubeşte pe Dumnezeu”(Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Lupta cu “răul” este selectivă: dacă e vorba despre “duşmanii” liderilor pucioşi”, lupta cu răul trebuie să fie necruţătoare, iar “duşmanii” celor buni (adică, ai “proorocilor” pucioşi – proorocii mincinoşi) trebuie doborâţi, căci răul nu poate fi impersonal, ci lucrează prin om. Dar dacă e vorba de “răul” pe care liderii pucioşi îl fac altora, despre acesta nu trebuie suflat nici un cuvinţel, ci tocmai aceia care dezvăluie acest rău sunt răi în înseşi trupurile lor, văzând doar paiul din ochiul liderilor pucioşi, dar nu şi bârna din ochiul lor:

“ O, să nu cruţi răul, fiule, şi nu-l lăsa să crească şi să vatăme el cu vătămarea lui, ci să te lupţi cu el şi să-l dobori prin râvna ta de Dumnezeu şi prin rugăciunea ta adevărată, iar rugăciunea adevărată este cea plină de durere pentru cele rele care stăpânesc omul pe pământ. O, să nu cruţi răul, ca să nu fii duşmanul celor buni, fiule [...] Cel ce zice rău despre aproapele său, acela are acest rău în însuşi trupul său, iar diavolul, potrivnicul lui Dumnezeu şi al omului, îl îndeamnă pe omul acela să vadă paiul din ochiul fratelui său, şi aşa se naşte duşmănie între om şi om, iar nedreptatea trebuie pedepsită, ea, şi nu omul, şi aşa doreşte Domnul prin proorocii Săi pe pământ, iar când omul nu primeşte pe Domnul prin proorocii Săi, îşi primeşte apoi pedeapsă pentru aceasta, şi fiecare îşi lucrează ceea ce primeşte.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Slava acestui dumnezeu necruţător se revelează exclusiv în “Cuvântul de la Pucioasa”:

“ Slava Mea din mijlocul tău se face cuvânt peste tine, şi aşa se arată ea şi aşa se dă ea ţie, poporul Meu de azi. Grăiesc cu tine aşa cum grăiam acum două mii de ani cu ucenicii Mei în faţa mulţimilor, în faţa poporului Israel. Îmi întăresc calea intrării Mele la tine, fiule, căci Eu cuvânt intru la tine când vin să stau cu tine.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Liderii pucioşi sunt reconfirmaţi ca “prooroci”, “vedenii”, “străjeri”, “lucrători” peste poporul pucios, care trebuie să-i primească şi să le asculte “Cuvântul” cu umilinţă şi să-l împlinească:

“ Sunt la masă cu tine şi cu proorocii Mei, fiule, poporul Meu de azi[...] Umiliţi-vă! Primiţi pe proorocii care vă învaţă spre Domnul! Primiţi pe cei ce vă dau cuvântul Domnului, care vă îndeamnă la pocăinţă şi la umilinţă şi la mântuire. Vai de cetatea peste care nu este prooroc şi vedenie şi descoperire de la Dumnezeu! [ ...] Primiţi duhul proorociei, daţi-i drumul în casa voastră, deschideţi-i lui, căci vine să vă facă bine vouă, şi aceasta este lucrarea proorocilor, lucrarea Domnului pentru salvarea omului pierdut. Amin.[ ...] Lucrez din cer cu sfinţii şi cu proorocii, iar de pe pământ cu cei ce-Mi sunt azi străjeri şi lucrători.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

“Şfântul Ilie dela Pucioasa” îl îndeamnă pe dumnezeul pucios să facă minuni mari şi semne peste “poporul lui de azi”. Deocamdată însă, cea mai mare minune consemnată deja este aceea că personaje importante din “lucrare” (părintele Iliuţă, Marian şi Victoria Zidaru, Sandu Dan, etc.) au părăsit definitiv Pucioasa şi fabulaţiile ei, întorcându-se la viaţa obişnuită, modestă şi anonimă, spre disperarea liderilor pucioşi, care se văd astfel demascaţi în toată goliciunea imposturii lor:

“ – Mai întâi fă, Doamne, după cuvântul meu, căci eu Te rog aşa: fă Tu, Domnul meu, semne mari peste poporul Tău de azi şi cu el, ca să vadă cei de pe pământ credincioşi şi necredincioşi că Tu eşti Dumnezeul acestui popor hrănit de Tine cu tot cuvântul care iese din gura Ta, şi că acest popor este slujitorul Tău şi stă înaintea Ta pentru venirea Ta! Amin.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Aceşti “trădători”, care s-au smuls recent de sub jugul liderilor pucioşi, sunt trataţi cu un imperial dispreţ: şi cu invitaţia “să facă bine şi să se întoarcă de unde au dezertat” şi să redevină “mântuiţi şi credincioşi”:

“ Iar celor ce, spre ruşinea lor, se smulg din braţul Meu călăuzitor şi se duc să-şi călăuzească singuri paşii, Eu, Domnul, nu le doresc nimic în ziua aceasta de sărbătoare a proorocului Meu Ilie, decât pocăinţă şi întoarcerea lor la Mine şi la cei ce rămân cu Mine cu credincioşie pentru slava care vine cu Mine pentru cei mântuiţi, pentru cei credincioşi.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Ca de obicei, stilul “Cuvântului” de la Pucioasa este prolix, cu fraze lungi şi obositoare, încărcate de greşeli aparent inexplicabile pentru un dumnezeu care se pretinde a fi desăvârşit:

“ Ei nu voiau să creadă pentru că descoperise (sic!) în Mine pe rivalul lor, pe potrivnicul lor şi al voilor lor şi al plăcerilor lor.” (Corect: ...descoperiseră...; Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)
“ O, părăsiţi de tot desfrâul, părţsiţi-l (sic!), căci fărădelegea va fi nimicită şi veţi rămâne fără veşmântul ei când ea nu va mai fi, şi veţi fi goi atunci, şi aşa veţi fi găsiţi!” (Corect: ... părăsiţi-l...; Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)
“ Cuvântul Meu este credincios şi adevărat şi se războieşte întru dreptate, iar lucrarea lui de azi este scrisă în Scripturi, în prooroci şi în psalmi ca să fie ea astăzi pe pământ şi să întoarcă pe om spre Dumnezeu şi să depărteze ea mânia pe care omul şi-o pregăteşte mereu împotriva sa însăşi (sic!) prin viaţa sa cea fără de roade şi plină de plăceri nimicitoare de om, şi iată, după roadele lui se cunoaşte ce este şi cine este omul.” (Corect: ... însuşi...; Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Liderii pucioşi perseverează, încăpăţânându-se în a-şi da cu stângu-n dreptul, sperând că vor fi convingători măcar pentru cei care le-au mai rămas prin preajmă, căci pentru cei care i-au părăsit sunt slabe speranţele, iar pentru cei care nici nu i-au vizitat încă, nici măcar atâta.