[orthodoxia.i.thanatos]

Prea Fericirilor si Prea Sfintiilor Lor Intii Statatorii Sfintelor Biserici Ortodoxe, Mitropoliti, Arhiepiscopi si Episcopi,

14/27 iulie 1969

...
Ca sa le evaluam pe toate acestea din punct de vedere ortodox, este suficient sa ne imaginam cum le-ar privi Sfintii Parinti ai Consiliilor Ecumenice. Isi poate cineva imagina Biserica Ortodoxa a acelor vremuri declarindu-se membru organic al unei societati care-i aduna la un loc pe eunomieni sau anomoieni, arieni [cei care l-au urmat pe Arie], semi-arieni, sabelieni si apolinarieni?

Cu siguranta, nu! Dimpotriva, Canonul I al celui de-al Doilea Consiliu Ecumenic nu indeamna la unitate cu asemenea grupuri, ci le anatemizeaza. Consiliile de mai tirziu au au facut acelasi lucru cu ereziile care au urmat.

Implicarea organica a crestinilor ortodocsi intr-o structura comuna impreuna cu ereticii moderni nu-i sfinteste pe acestia din urma, dar ii instraineaza pe cei care cred ortodox de la unitatea ortodoxa soborniceasca. Aceasta unitate nu apartine numai vremurilor moderne. Sobornicia acopera si toate generatiile Sfintilor Parinti. Sf. Vicentiu de Lerins scrie in opera sa nemuritoare: “Crestinilor nu li s-a permis niciodata, nu li se permite si nu li se vor permite vreodata sa marturiseasca ceva ce n-a fost mai inainte acceptat, insa au avut intotdeauna datoria, o au si o vor avea in permanenta sa-i anatemizeze pe aceia care marturisesc altceva decit ceea ce a fost acceptat.”

Probabil se va gasi cineva sa spuna ca vremurile s-au schimbat, ca ereziile de astazi nu mai sint atit de rele si disctructive ca cele din vremurile Consiliilor Ecumenice. Dar sint acei protestanti care au renuntat sa cinsteasca pe Maica Domnului si pe sfinti, care nu recunosc Harul ierarhilor, sau romano-catolicii care au introdus abateri noi – sint ei mai aproape de Biserica Ortodoxa decit arienii si semi-arienii?

Sa admitem ca propovaduitorii moderni ai ereziei nu sint atit de ostili fata de Biserica Ortodoxa in comparatie cu cei din vechime. Totusi, acest lucru nu se intimpla din cauza ca doctrinele lor ar fi mai aprope de invatatura Ortodoxa, ci din cauza ca protestantismul si ecumenismul au ajuns la concluzia ca nu exista Biserica cea Adevarata si Una pe acest pamint, ci doar comunitati de oameni aflate in diferite grade de inselare. O asemenea doctrina opreste orice imbold de a marturisi ceea ce fiecare considera a fi adevar si, de aceea, ereticii moderni par mai putin aspri decit cei din vechime. Insa aceasta indiferenta fata de adevar este in multe privinte mai rea decit fervoarea in apararea unei greseli confundate cu adevarul. Pilat, cel ce a spus “Ce este adevarul?” n-a putut fi convertiti, dar Saul, cel care i-a persecutat pe crestini a devenit Apostolul Pavel. Tot de-aceea gasim in Apocalipsa cuvinte amenintatoare adresate Ingerului Bisericii din Ladiocea: “Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea.” (3:15-16)

Ecumenismul face din Consiliul Mondial al Bisericilor o societate in care fiecare membru se recunoaste pe sine si pe ceialalti cu indiferenta Laodiceana ca fiind in inselare si se preocupa doar cu a gasi frazele care sa exprime acea inselaciune in termeni acceptabili pentru toti. Unde exista acolo loc de membru organic pentru Biserica cea Una, Apostoleasca, Soborniceasca si Sfinta, aceea care intotdeauna a marturisit ca este sfinta si fara de greseala pentru ca Cristos ii este Capul (Efeseni 5:27)?

Canonul LVII (LXVI dupa numaratoarea ateniana) de la Cartagina afirma despre Biserica ca este cea “despre care se vorbeste ca de-o porumbita” (Cintarea Cintarilor 6:9) si mama numai una a crestinilor prin care vin toate darurile sfintitoare, de viata si mintuitoare intru vecie – dar care pune si pedeapsa mare de blestem peste cei care insista in erezie.

De asemenea, consideram de datoria noastra sa spunem ca este imposibil sa recunosti Biserica Rusa ca legala si corect reprezentata la conferintele pan-ortodoxe convocate de Prea Fericirea Sa Patriarhul Athenagoras. Acei episcopi care au participat sub conducerea Mitropolitului Nicodim la conferinte in numele Bisericii Ruse, nu reprezinta adevarata Biserica Rusa. Ei ii reprezinta doar pe acei episcopi care poarta titlurile anumitor dioceze ale Bisericii Ruse prin vointa unui guvern ateist. Am avut mai inainte ocazia sa-i scriem Prea Fericirii Sale Patriarhul Athenagoras cu privire la aceasta problema. Aceste persoane participa la intilnirile din strainatate atita timp cit prezenta lor acolo satisface interesul autoritatilor lor civile care sint de cea mai mare cruzime cunoscuta in istoria lumii. Ferocitatea lui Nero si ura imptriva crestinatatii a lui Iulian Apostatul palesc in comparatie cu a acestora.

Ne intrebam daca nu cumva acel guvern sta in spatele deciziei noastre de a adopta rezolutiile politice ale Adunarii de la Uppsala care repeta multe din sloganurile larg folosite in propaganda comunista facuta in Vest?

In discursul de incheiere al presedintelui, dr. Payne, se spune ca “Biserica lui Isus Cristos trebuie sa demonstreze in mod activ mila lui Cristos intr-o lume aflata in trebuinta”. Dar nici el si nici nimeni altcineva nu zic un cuvint despre milionele de crestini martirizati in U.R.S.S.; nimeni nu spune o vorba de compasiune fata de aceia.

E bine sa ne exprimam compasiunea pentru cei flaminzi din Biefra, pentru cei ce sufera in mod constant din cauza luptelor din Orientul Mijlociu sau Vietnam , dar oare acopera ele intreaga suferinta omeneasca a vremurilor noastre? Am putea crede ca membrii Consiliului Mondial al Bisericilor nu cunosc nimic despre persecutiile religioase din U.R.S.S.? Nu stiu ce inechitatea exista acolo? Nu stiu nici ca martirii pentru Credinta se numara cu milioanele, ca Sfinta Scriptura nu se editeaza acolo si ca oamenii sint condamnati la munca grea pentru distribuirea ei? Nu stiu ca acolo copiii sint opriti sa invete principiile de baza ale religiei si chiar sa participe la serviciile religioase? N-au aflat despre miile care sint inchisi din cauza Credintei, despre copiii luati de la parintii lor pentru a-i impiedeca sa primeasca o educatie religioasa?

Toate acestea sint cu siguranta binecunoscute oricarei persoane care citeste ziarele, insa nu sint niciodata mentionate in vreo rezolutie de-a Consiliului Mondial al Bisericilor. Preotii ecumeniti si levitii trec mai departe, in tacere si fara interes, chiar si fara sa arunce o privire la ce se intimpla cu crestinii persecutati in U.R.S.S.. Ei tac pentru ca reprezentantii Bisericii Rusiei, in ciuda a tot ce dovedeste contrariul neaga existenta acestor persecutii pentru a fi pe placul autoritatilor lor civile.

Oamenii acestia nu sint liberi. Ca vor sau nu, sint obligati sa vorbeasca in ascultarea ordinelor primite din Moscova comunista. Frica de persecutie ii face mai mult demni de compasiune decit de acuzare. Insa fiind prizonierii morali ai celor fara de Dumnezeu, nu pot vorbi cu adevarat in numele Bisericii Ortodoxe Ruse, care sufera, careia i s-au luat toate drepturile, care a fost fortata sa taca si a fost impinsa in catacombe si inchisori.