Eu sunt noua pe acest forum, am 21 de ani si am duhovnic doar de 1 an de zile. Drept sa va spun, inainte nu prea realizam de ce as avea nevoie de o persoana careia sa ii spun absolut tot, de la care sa cer sfat in orice situatie (bine, recunosc ca mi se pare exagerata situatia doamnei cu permisul de conducere, dar nu trebuie sa judecam...). la insistentele unui bun prieten (persoana induhovnicita) si, mai ales, cu ajutorul lui Dumnezeu, am si eu acum un parinte duhovnic. Poate veti privi cu scepticism aceasta afirmatie, dar de prima data de cand l-am vazut si l-am auzit vorbind, am simtit ca acela este persoana potrivita. Si pot spune ca nu m-am inselat, desi sa stiti ca am avut destule ispite in a-l pastra si, recent, am avut si o ispita legata de acest topic - pana unde trebuie sa ajungem cu ascultarea de duhovnic... Intotdeauna mi-am pretuit parintele, insa imi ceruse sau, mai bine-zis, credeam eu ca imi ceruse sa fac un lucru care nu era deloc in conformitate cu micul meu mare orgoliu si am inceput sa il judec, lucru pe care il regret si pana astazi. I-am spus tot ce credeam eu ca este bine si corect in situatia de fata, iar eu am confundat staruinta cu care isi sustinea cererea cu incapatanare si orgoliu. Ajunsesem sa ma vad pe mine insami, cu toate defectele, in persoana duhovnicului, o mare ratacire. Nici mie nu mi-a spus de la inceput ca un duhovnic trebuie ascultat neconditionat (evident, trebuie sa stii sa iti alegi si duhovnicul, daca stii ca iti va da sfaturi rele, nu iti vei pune piatra de gat... un duhovnic e pentru toata viata). Citisem ca duhovnicul ar trebui sa fie chipul lui Dumnzeu si ma gandeam ca Dumnezeu nu ar fi vrut sa fac ce imi cerea el, adica o mica jertfa a orgoliului meu, pe care eu o echivalam cu nerecunoasterea unor merite si o mare nedreptate. apoi am realizat ca am gresit foarte mult, ca nu trebuia sa il judec, pentru ca nu stiam ce l-a impins sau ce urmareste prin acea ascultare care poate altora, mult mai smeriti, nu li s-ar fi parut mare lucru. Imi era atat de rusine, incat de abia am putut intra in biserica sa ii cer iertare. Predicase atat de frumos despre cat de crestineste este sa nu judecam, pentru ca nu stim ce este in sufletul celuilalt si pentru ca ne vom atrage, la randul nostru judecata. Predicase cu atat de multa dragoste, nu cu indaratnicie sau cu mustrare... Parintele meu are marea calitate de a fi cu adevarat un iubitor de oameni, pe langa evlavie si inteligenta (recunosc ca putini preoti sunt asa sau poate nu reusim sa ii vedem noi cum sunt cu adevarat. in momentul in care mi l-am ales ca duhovnic, l-am apreciat pentru ca era foarte inteligent, foarte intelegator destul de apropiat de varsta mea Insa, in timp, mi-am dat seama ca nu acestea erau cele mai importante calitati ale lui, ci cele de mai inainte, dar mi-a luat timp pana sa le descopar. Cand i-am cerut iertare, cu capul plecat, credeam ca o sa ma ierte pana la urm a, ca asa e crestineste, dar ca o sa ma si dojeneasca sau o sa imi tina vreo morala. Citisem undeva ca daca este sa alegem intre a-l supara pe Dumnezeu sau pe duhovnic, sa alegem sa il suparam pe Dumnezeu. Poate ca va veti ingrozi sau mira, in cel mai bun caz. Insa afirmatia avea si o buna explicatie - Dumnezeu iarta mult mai usor decat oamenii!). Sigur stiti pilda aceea a fiului risipitor. Ei bine, eu am trait acea pilda, nu ma rusinez a o spune, pentru ca parintele meu, de indata ce m-a vazut si m-a auzit cum imi cer iertare, m-a luat in brate bucuros. Nici nu stiti ce bucurie duhovniceasca am trait atunci! Pentru ca eu pana atunci vazusem doar chipul omului in duhovnicul meu, un om cu virtuti, dar si cu defecte, de ale carui sfaturi puteam alege sa folosesc sau nu. Ma gandeam ca nu va putea ierta cu atata usurinta ca indraznisem sa il judec, din simpul fapt ca era om si doar Dumnezeu putea iarta si uita totul. Ei bine, am inteles atunci in sfarsit cum lucreaza Dumnezeu prin duhovnic si de ce acela este chipul lui Dumnezeu. Pentru ca a urmat pilda Mantuitorului si m-a iertat, m-a imbratisat, ca pe fiul risipitor sau ca pe oaia cea pierduta. Stiu ca pentru asta trebuie sa ajungi la o mare masura duhovniceasca sau, pur si simplu, sa fii covarsit de harul lui Dumnezeu.Nimeni, dar absolut nimeni din cunostintele mele nu m-ar fi iertat asa de repede (i-am spus cuvinte care altora le-ar zdruncina profund orgoliul). Putin mai tarziu, mi-a spus ca acea ascultare pe care el mi-o daduse sa o fac era de fapt un test, ca nu dorea ca eu sa indeplinesc acel lucru, ci dorea numai sa ma incerce, sa vada daca as fi in stare de asa ceva, de un mic sacrificiu. Cazusem testul (mi-a spus ca un duhovnic se asculta neconditionat, pentru ca in timpul Tainei Sf. Spovedaniei Duhul Sfant vorbeste prin preot, si nu el, omul), insa de atunci am inteles cat de imprtant este un duhovnic in viata omului, cum lucreaza Dumnezeu prin el si Ii multumesc Domnului ca mi-a scos in cale un preot atat de intelept. Sper ca nu v-am plictisit foarte tare, insa v-am spus experienta mea cu parintele duhovnic. Daca va folosi macar unei singure persoane, ma voi declara foarte multumita. va trimit si un link care ar putea raspunde multor nedumeriri pe care le-am vazut aici, este o carte despre parintele duhovnicesc -
http://www.danionvasile.ro/repere.php Sa ne ajute Dumnezeu pe toti!