Lumea comercializata in care traim forteaza mintile slabe sa adopte o anume viziune asupra vietii: o realitate a reclamelor, in care toti copiii sunt frumosi si inteligenti, nevestele rad fericite toata ziua, oamenii sunt bucurosi ca se duc la munca sau ca se dau cu nu stiu ce deodorant s.a.m.d. In orice reclama totul este pus cu minutiozitate la punct, curatat, indreptat, soarele zambeste sus pe cer si nu exista problemele cu care ne confruntam zi de zi.
Oamenii sunt astfel incurajati sa bage gunoiul sub pres, sa se invinuiasca singuri pentru neajunsurile vietii. Li se induce in cap ideea ca exista viata perfecta, fara griji si unde oamenii sunt nemuritori, iar daca nu au ajuns la standardul asa e numai vina lor, asa ca trageti mai tare la serviciu ca niste sclavi, indatorati-va in banci si faceti-va cumparaturile sub luminile colorate ale supermarketului.
In toata magaria asta uitam ca avem batrani. Uitam ca batranetea e "boala grea", ca la un moment dat ajungem cu totii acolo. Ca unii se imbolnavesc de boli nenorocitecare ii tin ani de zile la pat, ca traiesc dintr-o pensie mizera, ca n-au bani de medicamente, mancare si utilitati de baza. Ca batranii sunt batjocoriti pe strada, in autobuz, in public. Ca nu li se da atentia cuvenita de catre tineri, adulti, autoritati, chiar si de proprii lor copii - societatea, in general, nu-i doreste.
In interminabila noastra cursa catre iluzoriul statut social mai bun ingropam tot ce nu ne place sa vedem. Fugim de responsabilitati, alegem cel mai mare televizor din magazin, chiar daca dam pe el o avere, cautam sa ne imbuibam si sa ne satisfacem cele mai exotice placeri. Toate astea ca sa ne reaminteasca ce viata placuta si plina de bunastare avem.
In ecuatia asta un batran in familie pare de neconceput. Pentru tanarul antreprenor la curent cu cele mai recente neologisme englezesti, o bunica sau un tata batran e ca o bila de puscarias legata de picior. Oamenii care ne-au facut ceea ce suntem azi sunt cei pe care nu-i mai suportam, pe care nu vrem sa-i mai vedem si pe care abia asteptam sa moara.
Stiu ca e o generalizare, dar nici nu se poate altfel cand vorbim despre intreaga societate romaneasca, sau, daca vreti, de tip occidental.
Intre timp, tinerii angajati bleastama in continuare pe bietii pensionari (care n-au nici o vina ca sunt atat de multi), ca le "sug" impozitele pe salariu pentru "mofturile" lor (medicamente, hrana, intretinere).
E o boala a intregului sistem, o problema de mentalitate. Cei de acum se vor gasi la batranete in aceeasi situatie ca batranii de azi, poate chiar mai rau. Copiii nostri ne vor canibaliza cum am facut noi cu batranii nostri, doar ca vor fi mai inraiti, mai ahtiati, mai starniti de adevarata lege a junglei pe care a instaurat-o sistemul capitalist.
Departe de mine a fi comunist sau anarhist, chiar nu stiu cu ce-am putea inlocui starea de fapt de azi astfel incat sa fie mai bine pentru toata lumea (unii dintre dumneavoastra poate se gandesc la un stat religios sau, in orice caz, bazat pe principii crestine), dar este evident unde duce capitalismul salbatic. Si noi ne indreptam vertiginos in aceasta directie. Mai bine sa punem de pe acum bani deoparte pentru batraneti, ca vom ajunge sa nu putem avea incredere in nimeni; o sa ne ingroape primaria si vecinii. Nici in moarte nu ne vom recapata decenta.
PS: userul scrabble saluta pe toti vechii forumisti.
|