Mie dintotdeauna, sa ma ierte Dumnezeu, mi-a fost mai mila de batranii abandonati decat de copiii abandonati... Poate e stupid sa fac o asemenea comparatie - o fiinta la inceput de drum (copilul) si una la sfarsit de drum (batranul). Insa m-am gandit ca de cei mici intotdeauna se va indura cineva, ca sunt dragalasi, vizibil neajutorati, nu stiu nici de unele, etc. Insa de batranii nostri nu-i mai pasa nimanui
si mi se rupe sufletul cand ma gandesc la truda mainilor lor. Lor le datoram faptul ca am crescut, ca stim de Dumnezeu si ca n-am dus grija de nimic. Adevarat este ca natia care nu-si respecta batranii nu se respecta pe sine insasi!
Te uiti la oamenii din jur - batranici garbovite infofolite in haine vechi de cand lumea, batranei care lucreaza ca paznici ca sa castige bani de dat pe medicamente, pensionari care se tocmesc la piata si pentru ultimul banut, altminteri nu le-ar ajunge pensia de-ale gurii...
Si lumea ce face? Lumea merge inainte; si-asa vine o noua zi, trece o noua noapte. E trist ce se intampla cu batranii nostri, asa ca haideti sa ne gandim macar o clipa sau, eventual, sa le trecem pragul celor care ne-au facut oameni.
Doamne ajuta!