[MarinaAlca]

Adeseori drumul strainatatii este drumul singuratatii si al indurarii. Acest drum schimba viaţa ta, a familiei tale, a prietenilor tai .....
În ţară, plecarea peste graniţe era un vis cu un gust deosebit şi o mireasmă anume care învăluia băncile şcolii.
Plecarea, pentru tine, a fost o aspiraţie, o sfidare, o fugă, o ieşire din obişnuit.
Astăzi,te despart de acel vis, ani îndelungaţi, vis ce a devenit realitate într-o bună zi.
Fericirea, bucuria, speranţa iti aşterneau la vremea aceea, drumul străinătăţii, cu petale de trandafiri. La fiece greutate materială, la fiece cădere de sănătate, la fiece problemă datorată înstrăinării, te gândesti să te întorci în patrie si de fiecare dată iti spui „mă întorc acasă, căci mi s-a urât de străinătate şi de singurătate".
Trenul vieţii a trecut insa şi din popas în popas s-au împlinit o parte din visurile tale măreţe, diplome mari şi prestanţă financiară. Cu toate acestea, continui să privesti cu ochi plini de duioşie la locurile natale, la ţinutul strămoşilor. Iti este dor de ţărâna din care ai venit şi în care te vei întoarce.
Pentru tine, străinătatea este o ghilotină care desparte capul de trup şi inimă. Inima a rămas agăţată acolo, în patrie, iar mintea se perpeleşte aici din pricina inimii. Acest trup ciopârţit este aruncat de colo colo de valuri puternice cărora nu li se poate ţine piept. Sunt valuri de buimăceală. O luptă zilnică, o bătălie neîncetată în care mintea biruie etapă după etapă şi te pironeşte în străinătatea care s-a preschimbat, cu trecerea vremii, într-o a doua patrie.
Sărbătorile sunt acum prilejuri lipsite de bucurie. Atunci, simti cel mai mult singurătatea, iar înstrăinarea îşi întinde şi mai mult rădăcinile şi dă la iveală amurgurile ei. Iti scormonesti vechile răni fără să te mai doară. În serile acelor sărbători, iti strângi valizele cu amintiri şi pleci în călătorie cu gândul către hârtie.
Emigrezi către ţara ta, în închipuire, ca să petreci sărbătorile cu familia si prietenii. Este cu neputinţă ca o bandă cu amintiri şi câteva cuvinte să iti domolească arşiţa dorului.
În dimineaţa unei sărbători, pe când rumegi amintiri din copilărie, iti vine în minte cum se aduna familia pentru rugăciune, cum veneau rudele în vizită, apoi, dulciurile, jocurile şi cadourile… După ce vorbesti cu ai tai, în dimineaţa sărbătorii, urându-le cele bune, simţi cum înţepăturile despărţirii te copleşesc şi te lasi pradă plânsului, cu toată fiinţa ta. Sărbătoarea are încă urme în viaţa familiilor de romani ramasi in tara, însă pentru tine, sărbătoarea este doar un prilej ca să ridici steagurile coborâte în bernă pe zidirile singurătăţii şi înstrăinării tale.
Toate ploile căzute în străinătate nu pot spăla colbul mâhnirii adunat ca urmare a despărţirii, şi toate zăpezile nu pot preschimba negrul tristeţii într-un alb strălucitor. Înstrăinarea nu este numai a trupului, ci şi a spiritului şi inimii. Aici este cu neputinţă întoarcerea la vremea copilăriei, căci omul învaţă să vorbească în primii săi ani de viaţă şi nu poate rămâne copil toată viaţa.
Si brusc te imbolnavesti….esti internat în spital... Te trezesti din nou singur, fără tată, fără mamă, fără fraţi… Lacrima şi oftatul sunt singurii tovarăşi… Cât de grea este boala ca străin! După ce a trecut perioada gravă, simţi din ce în ce mai tare nevoia de familie şi de rude. Ii suni pe ai tai şi le spui de hotărârea de a te intoarce. Reacţia lor e zguduitoare! Simţi din vorbele lor că întoarcerea ta este o adevărată problemă. Nefiresc, au început sa dea nenumărate telefoane, căutând sa afle cauzele hotărârii tale. Si brusc, descoperi importanţa întoarcerii tale. Şi iti dai seama că ai fost precum o pasăre migratoare ce căuta căldura şi nu a dat decât peste frig. Si afli că prin plecarea ta, ai căzut din cuib, într-o mare de nenorociri şi grozăvii, iar acum esti precum o clădire coşcovită din care se desprind pietrele odată cu trecerea timpului. Nu vor mai rămâne din tine decât nişte ruine. După aceasta, te hotărâsti să nu te mai gândesti vreodată la întoarcere. Azi, în pragul vârstei de….. ani, constati că esti dependent de străinătate şi că rămânerea aici este singura opţiune care ti se oferă. Bunurile pe care le-ai strâns pentru a duce o viaţă mai prosperă în ţară ti-au măcinat tinereţea şi vigoarea, şi după cât se pare, vei cheltui totul pentru redobândirea celei din urmă. Simti că mirosul succesului pe care îl cauti încă, vine dintr-un loc care a fost tot timpul sub ochii tăi, căci pare ca te învârti într-un cerc vicios fără de oprire. Zilele sunt la fel, una precum cealaltă, trenul vieţii se duce fără să se oprească în vreo gară să se odihnească. Trecutul a devenit un vis cu amintiri ce nu mai pot fi retrăite. Viitorul este o năluca a speranţelor ce nu pot fi atinse. Între vis şi nălucă, se pierd zilele vieţii care îşi plâng pieirea. Tu esti unul dintre îndureraţii străinătăţii... unii dintre prietenii tăi s-au topit printre straini, alţii au rămas între două ceruri şi două mări, ale căror corăbii sunt lovite de valuri de sentimente de teamă, de uimire, de nelinişte, de dor de ţară, de rătăcire pe tărâmurile străinătăţii.