In Noul Testament nu exista nici un text care sa considere nasterea si cresterea pruncilor drept scopul primordial al casatoriei. Nasterea de prunci poate fi mijloc prin care omul se poate mantui numai in masura in care ea se infaptuieste "in credinta, in dragoste si in sfintenie" (I Tim. 2, 15). Nu nasterea de prunci sfinteste prin sine, ci ea ar fi de dorit sa aiba loc, sa se produca, intr-un mediu familial in care sfintenia sa fie preocuparea membrilor ei. Ea are insemnatate in procesul de mantuire a omului atunci cand contribuie la cresterea gradului de generozitate si de jertfelnicie a cuplului conjugal.
Dupa Sf. Ioan Hrisostom, scopul casatoriei omului este si nasterea de prunci, dar, mult mai mult, scopul casatoriei este evitarea desfraului, deci "infranarea" (Despre feciorie, 10, P.G. 48, col. 547).
A vedea scopul primordial al casatoriei in nasterea si cresterea pruncilor, ar insemna sa limitam casatoria la legaturile trupesti dintre soti si la consecintele lor, ceea ce nu se potriveste cu sensul crestin al casatoriei. Aceasta nu inseamna ca nasterea si cresterea copiilor nu constituie unul din obiectivele casatoriei. Ele constituie unul din obiectivele si roadele de dorit ale familiei, dar nu scopul primordial. Daca ar fi altfel, atunci cuplurile care nu au copii nu-si realizeaza scopul pentru care s-au constituit? Nu se mantuiesc, cu toate ca ele dovedesc o viata cu adevarat crestina? Un asemenea punct de vedere ar fi de neconceput. Asadar, scopul primordial al casatoriei trebuie gandit altfel.
|