Uite ce mai spune Siluan:
Sunt oameni care se leagă de viețuitoare și le privesc, le mângâie și vorbesc cu ele. Ei au lăsat iubirea lui Dumnezeu și, prin aceasta, se pierde în ei și iubirea de frați, pentru care Hristos însuși a murit în mari chinuri. A face aceasta e un lucru lipsit de minte. A hrăni animalele și vietățile și a nu le bate - în aceasta stă mila omului față de ele; dar a te lega de ele, a le iubi, a le privi și a vorbi cu ele - acestea le face un suflet lipsit de minte.
Sufletul care a cunoscut pe Domnul stă pururea înaintea Lui cu frică și iubire, și atunci cum mai este cu putință ca el să iubească și să vorbească cu animalele din ogradă, cu pisici și câini? Aceasta înseamnă că omul a uitat porunca lui Hristos de a iubi pe Dumnezeu „din toată inima, din tot sufletul și din tot cugetul său” [Mt 22,37].
Fiarele sălbatice, animalele din ogradă și toate viețuitoarele sunt pământ, și noi nu trebuie să ne legăm mintea de pământ, ci să iubim cu toată puterea minții pe Domnul, pe Maica Sa Preacurată, Ocrotitoarea noastră și pe sfinți, și să-i cinstim; ei se roagă pentru noi și se întristează atunci când călcăm poruncile lui Dumnezeu.
(capitolul Relatari ale unor experiente...)
__________________
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide.
Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide
|