Calea spre Dumnezeu nu este una presarata doar cu trandafiri, ci si cu spini. Fiecare dintre noi avem mai multe sau mai putine piedici pe aceasta cale. Lupta noastra este una continua si cred ca suntem mereu in fata alegerii de a ramane pe calea cea ingusta sau de a savura ”libertatea” caii celeilalte.
In drumul spre Dumnezeu cel mai mult m-a afectat nerabdarea si refuzul meu de a medita serios la lucruri care tin de destinul omului si totodata uitarea, uitarea lucrurilor importante pe care abia cu timpul am reusit sa mi le insusesc. Imprastierea aceasta interioara, nesesizarea esentialului, refuzul de a-mi accepta neputintele, incapacitatea de a-L intelege pe Dumnezeu in spledoarea relatarilor evanghelice, inclestarea cauzata de neselectarea ideilor care m-au bantuit.
Acum insa ma lupt cu discrepanta intre normalitate si realitate.
Sunt convins ca multi avem experiente comune si am fi mai incurajati sa aflam ca nu suntem singurii care se lupta cu diferite probleme.
Voua ce vi se pare cel mai greu pe aceasta cale spre Dumnezeu?
|