[windorin]

Am citit toate postarile din acest capitol. Ma bucur atat de mult ca aproape toate sunt scrise in duh de dragoste. Bine este a lasa pe Domnul sa discearna lucrurile, iar noi sa fim blanzi in pareri personale, cu multa dragoste si asezare.

Personal, am o fire retinuta. Nu zic nici da, nici nu, iar aceasta din teama de a nu gresi. Insa, atunci cand am fost pus in fata unor lucruri implinite, am ales intotdeauna varianta pozitiva. Adica, in momentul ajungerii in fata trupului Parintelui Ilarion Argatu, am facut metanie si am sarutat cu mare bucurie acel trup, pastrat de Dumnezeu. Gandeam ca mai bine sarut trupul unui preot adormit in Domnului, decat sa trec cu vederea un potential sfant al lui Hristos.

Parintele Ilie Lacatusu mi'a venit in minte acum vreo doua zile, duminica. Vorbind cu parintele duhovnic despre el, acela mi'a spus urmatoarele. "Ieri am fost la cimitir, la Parintele Ilie. In clipa in care am pasit in curtea cimitirului, un miros puternic de mir m'a intampinat. Mormantul parintelui era foarte departe de poarta, si totusi, de acolo am simtit ca venea. Apoi nu l'am mai simtit, pana ce nu am ajuns acolo. O fi inselare, insa eu cred ca parintele este sfant."