Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Lumina la Sf. Impărtășanie să o avem și-n mâna noastră , dar mai ales în suflet . Să ne păstrăm tradițile noastre , deci cumpărați cu 0, 40 de bani o lumânare la Sf. Împărtășanie și o păstrați acasă . Eu așa fac, și de câte ori o văd, mă rușinez de faptele în păcat . Ea îmi amintește în totdeauna că trebuie să-mi îndrept vorba, gândul și fapta, pentru a putea obține o nouă lumină la Sf. Împărtășanie .
|
Foarte frumos, Cristi. Dar repet, sa nu absolutizam o traditie (frumoasa) spunand ca e singura corecta, din moment ce alti ortodocsi au alte traditii.
Eu fac de aproape 20 de ani parte din parohii care nu sunt de traditie romaneasca, ci ruseasca si putin greceasca, si acolo nu s eimpartasesc oamenii cu lumanare, ci cu mainile inrucisate pe piept. Lumanarea este numai dupa botez la ei.