View Single Post
  #62  
Vechi 11.07.2009, 19:47:04
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit

Condacul al 6-lea:
În biserica Sfinților Împărați din Galați, zugravul care nu credea că icoana a fost pictată prin minune dumnezeiască a început a-i batjocori pe creștinii care nu se îndoiau de aceasta, dar s-a îngrozit când a văzut-o pe Maica Domnului privindu-l cu asprime din icoană, și, pocăindu-se, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
Nimeni să nu se îndoiască, nimeni să nu fie necredincios minunii dumnezeiești, ca să nu își agonisească osândă, ci toți să îi cânte cu veselie Maicii lui Dumnezeu, nădăjduind că vor primi luminarea minții și întărire în credință:
Bucură-te, că risipind tu cursele diavolești agonisim folos,
Bucură-te, că nu ai răbdat hulele zugravului necredincios,
Bucură-te, că prin schimbarea feței tale din icoană l-ai mustrat,
Bucură-te, că pricepându-și greșeala minunile tale le-a trâmbițat,
Bucură-te, că nu i-ai îngăduit să semene îndoiala în popor,
Bucură-te, că ai venit în apărarea credincioșilor,
Bucură-te, că din îndreptarea sa și alții s-au folosit,
Bucură-te, că nu pierderea, ci înțelepțirea lui ai dorit,
Bucură-te, a hulitorilor chemare la pocăință,
Bucură-te, a binecredincioșilor slăvită biruință,
Bucură-te, că celor ispitiți de necredință le ajuți,
Bucură-te, că cei ce vestesc minunile tale îți sunt bineplăcuți,
Bucură-te, slăvită Prodromiță a Schitului Prodromu!

Condacul al 7-lea:
Pentru a lua averea hangiului răposat, sluga cea vicleană a încercat să o omoare pe văduva evreică, și i-a pregătit spânzurătoarea, dar femeia și-a adus aminte de vestea minunilor Prodromiței și rugându-se a făgăduit că, dacă va rămâne în viață, se va boteza împreună cu toți cei din casa ei, și Îi va zice lui Dumnezeu cu mulțumire: Aliluia!

Icosul al 7-lea:
Pregătind lațul pentru femeie, fără să vrea sluga cea netrebnică s-a spânzurat pe sine, iar evreica a văzut lucrarea Maicii Domnului și a crezut cu toți cei din casa ei, făcându-se pildă pentru toți cei din neamul evreiesc, pentru păgâni și pentru necredincioși. Și prin Sfântul Botez a intrat în Biserica lui Christos, iar pentru aceasta noi te lăudăm pe tine, care ești nădejdea celor deznădăjduiți:
Bucură-te, că vestea minunilor tale și printre evrei s-a răspândit,
Bucură-te, că la necaz văduva hangiului de ele și-a amintit,
Bucură-te, că ai primit rugăciunea ei deznădăjduită,
Bucură-te, că ai vrut să lepede credința ei cea greșită,
Bucură-te, că viața i-ai salvat în ceasul de pe urmă,
Bucură-te, că prin tine a intrat în a Bunului Păstor turmă,
Bucură-te, că împreună cu copiii ei a primit botezul,
Bucură-te, că datorită ție peste casa ei a strălucit harul,
Bucură-te, că dreapta credință prin tine se întărește,
Bucură-te, că gura păgânilor care nu se închină icoanei tale amuțește,
Bucură-te, spre Biserica lui Christos far călăuzitor,
Bucură-te, ceea ce calci șerpii rătăcirilor și eresurilor,
Bucură-te, slăvită Prodromiță a Schitului Prodromu!

Condacul al 8-lea:
Din rânduială dumnezeiască a venit icoana la Schitul românesc Prodromu, pentru că domnitorul vroia să păstreze icoana în țara în care s-a făcut minunea, dar Maica Domnului a adus-o în grădina ei duhovnicească, ferindu-i pe părinți de ispitele drumului, și ei I-au cântat Celui ce îi păzise în călătorie: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
Ai binecuvântat prin venirea ta schitul athonit și, așezând-o pe ea nu departe de icoana făcătoare de minuni a Sfântului Botezător, i-ai acoperit cu sfântul tău acoperământ pe toți cei ce au venit să se închine ție, monahi, preoți, ierarhi și mireni de toate neamurile, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, că schitul românesc l-ai umplut de binecuvântare,
Bucură-te, că obștile athonite cinstesc icoanele tale de minuni făcătoare,
Bucură-te, că din numele date icoanelor tale cunoaștem lucrarea lor,
Bucură-te, că prin icoana Portărița ești Poartă a mănăstirii ivirilor,
Bucură-te, că icoana Dulcea sărutare e cununa Filotheiului,
Bucură-te, că ești Călăuzitoarea obștii Xenofontului,
Bucură-te, Împărăteasa tuturor, lauda Vatopedului,
Bucură-te, grabnică ajutătoare a închinătorilor Dochiarului,
Bucură-te, că în icoana de la Hilandar semnul milostivirii tale e vădit,
Bucură-te, a Marii Lavre podoabă, că Sfântul Ioan Cucuzel glasul ți l-a auzit,
Bucură-te, că în fața icoanei ți-au cerut ajutor stareții Pantocratorului,
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, comoară a Prodromului,
Bucură-te, slăvită Prodromiță a Schitului Prodromu!

Condacul al 9-lea:
Zăcând de trei săptămâni topit de boală și nemâncat, ca dintr-un somn s-a trezit schimonahul Inochentie când icoana Prodromița a fost adusă în schit și, cerând să fie dus în fața ei, s-a rugat cu zdrobire de inimă, cântându-I Domnului: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
„Maica lui Dumnezeu, dacă îmi este de folos să mai trăiesc, însănătoșește-mă, iar dacă nu, fie voia ta”, s-a rugat părintele Inochentie și, întorcându-se cu bucurie la chilia sa, după un ceas a trecut la cele veșnice. Și noi, învățându-ne de la el să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu și în puterea rugăciunilor tale, îți zicem cu umilință:
Bucură-te, că schimnicului i-ai ascultat cererile,
Bucură-te, că degrabă i-au încetat suferințele,
Bucură-te, că plin de bucurie Sfintele Taine a primit,
Bucură-te, că având sufletul împăcat s-a săvârșit,
Bucură-te, că voia noastră să o lepădăm ne-ai învățat,
Bucură-te, că evlavioșii tăi robi au sfârșit binecuvântat,
Bucură-te, că prin tine de moartea năprasnică suntem feriți,
Bucură-te, că pe tine te-au cinstit părinții întru Domnul adormiți,
Bucură-te, că dascăl al cugetării la moarte pe tine te dobândim,
Bucură-te, că, pregătindu-ne de moarte, în Domnul Christos trăim,
Bucură-te, a cărților Cuvioșilor Părinți tainică tâlcuire,
Bucură-te, a treptelor căii împărătești propovăduire,
Bucură-te, slăvită Prodromiță a Schitului Prodromu!


__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote