Multumesc din suflet, Fani.
Adevarul este ca in ceea ce priveste suferinta venita din "vecinatate", mi-o merit cu varf si indesat. Si ma apropie de Dumnezeu, si ma intareste, intr-un final. Si asa si trebuie sa o percep, pt ca oricum nu as avea cum sa ma mut :) . E casa mea, a lui e casa lui, asta este.
Discutia cu el am avut-o, el nu se considera demn de mine, considera ca nu ma merita ( deci cum sa nu il iubesc??? ) , si considera ca nu are ce sa imi ofere...Degeaba am incercat eu sa-i spun ca eu ma bucur de sufletul lui, pentru ca pe de o parte nu i-am si aratat asta, m-am purtat oribil... si pe de alta parte el nu se vede omul care sa merite iubire, are o parere foarte proasta despre el.
Nu mai incerc nici o apropiere de el, pentru ca daca vine de la el, voi sti ca e de la Dumnezeu. Si daca lui ii este cu adevarat bine cu fata aia, nici nu imi doresc sa se desparta de ea pentru a fi cu mine.
Ma stradui sa ii vad cat mai putin insa.. e urat si asa, incerc sa fiu indiferenta, decat sa ies din casa cu gandul "pfuuu sper sa nu ma intalnesc cu fericita pereche..."
|