Asa ma gandesc si eu, ma gandesc in toate felurile.. Ma gandesc ca daca nu m-as ruga Lui, as fi ipocrita.
Eu am fost impreuna cu baiatul respectiv, nu am mers, intr-un final am renuntat amandoi, eu personal am gresit mult in relatia cu el, nespus de mult, si in loc sa-i fac bine, i-am facut rau. Dupa ce ne-am despartit, cand eu inca speram ca ne vom impaca, el a gasit o alta fata.... si se pare ca a inceput cat de cat sa isi rezolve problemele... sau macar este intr-o perioada mai buna... ma indoiesc ca s-a intors la Dumnezeu, si dupa parerea mea atunci cand ne rezolvam problemele fara Dumnezeu este o rezolvare aparenta, temporara...
suntem si vecini, stam la scari alaturate, va dati seama ce trebuie sa fie in sufletul meu, ii vad mereu impreuna, aud tot felul de lucruri despre ei.... si oricat incerc eu sa imi spun ca numai Dumnezeu stie care o fi adevarul... sufar mult.
Nici nu stiu daca e bine sa mai lupt, sa ma mai rog ca sa ma impac cu el. Am incercat si varianta de a-I prezenta pur si simplu problema, si sa aleaga El solutia din mai multe variante... dar tot simt sa ma rog eu pentru impacare. Dar apoi imi vine gandul: pai daca El stie ce e mai bine pentru mine, de ce sa ma mai rog eu pentru asta?
Simt insa ca am un dram de speranta cand Il rog pe Dumnezeu sa ma impac cu el... Cand nu-l rog, ma simt mai trista, mai deznadajduita(pe tema asta), chiar daca asa ma las in voia Lui, el parca nu ar vrea sa fiu chiar un robotel... nici nu stiu cum e mai bine... sau poate El vrea sa ne lasam total in voia Lui???
Duhovnicul meu a fost chiar umpicut haios cand i-am spus ce ma framanta: "A, pai si ce, daca nu te mai rogi sa te impaci cu el, te impaci, sau cum?"
E o chestiune delicata, nici nu stim cum e mai bine. Acum pe mine ma doare sufletul in problema asta, dar probabil ca as fi in aceeasi dilema, despre ce sa cer in rugaciune, si daca mi-ar fi parintii bolnavi, sau asa avea probleme la serviciu.... sa ma las total in voia Lui, sau sa am si eu dorintele mele?
|