Cand a fost vorba sa ma casatoresc, m-am pus in pielea de parinte al unei fete care se casatoreste si l-am privit prin acesti ochi pe viitorul meu sot. M-am gandit ca eu, daca as fi parintele meu mi-as da acordul pentru aceasta casatorie. Oricum parintii mei erau de acord. As mai spune ca, intr-un fel m-am casatorit si din interes
Nu, nu avea bani, nici masina si nici superserviciu, era student. Dar mi-am dorit langa mine omul pe care sa il stiu capabil sa lupte cu lumea pentru familia lui, sa fie in stare sa se descurce, sa se priceapa la multe, pentru ca eu sa ma pot ocupa de copii. Ma fascina cand il vedeam cum se pricepe sa repare, sa proiecteze ceva, sa construiasca. M-a impresionat foarte mult faptul ca in facultate isi castiga banii de buzunar taind lemne cu drujba pentru oamenii din cartier. Era cunoscut ca un drujbar bun
, asta in conditiile in care tatal lui castiga relativ bine in respectiva perioada, dar el n-a papat banii familiei, se descurca singur. Cativa ani buni dupa ce ne-am casatorit am dus-o foarte rau, dar eu am vazut potentialul lui, l-am incurajat iar acum vad ca nu m-am inselat deloc... continua sa ma fascineze din multe puncte de vedere.