Cred că nu este om care să nu fi avut măcar odată în viaţă o experienţă neplăcută de felul acesta.Eram foarte tânără,predam la o şcoală dintr-un sat şi într-o zi duă pauza mare având fereastră am rămas în cancelarie.Imediat după ce a sunat clopoţelul m-a apucat aşa o stare de rău că aproape nu ştiam ce-i cu mine.Norocul meu că a intrat elevul de serviciu să ia clopoţelul şi am apucat să-i spun că îmi este rău.A chemat un coleg şi m-au dus acasă la mătuşa mea care atunci când m-a văzut a spus"-T-e deochiat a lui...,să nu te mai uiţi în ochii ei!"
A adus apă de la fântână şi într-o cană de apă neâncepută a stins cărbuni spunând de trei ori Tatâl nostru.Mi-a dat să beau din aceea apă iar restul mi-a turnat-o în cap.Răul mi-a dispărut ca prin minune.
Mi s-a mai întâmplat peste mulţi ani acelaşi lucru şi mama a făcut la fel.
Pe atunci nu mergeam la biserică,nu posteam şi nu mă împărtăşeam de aceia cred că părintele Adrian are într-u totul dreptate în cele ce spune.