Citat:
În prealabil postat de zoridezi
Eu sunt sincera dar in sensul rau, asa ca nici extremele nu sunt bune. De multe ori zic niste lucruri dupa care ma caiesc si ma gandesc ca mai bine era sa nu le fi zis... multi nu inteleg sinceritatea, sau multi confunda sinceritatea cu indrazneala.
Cea mai buna sinceritate cred ca este cea fata de noi insine: eu sunt asa, nu am facut bine, nu am gandit bine, trebuie sa ma indrept. Cand vom reusi sa intelegem neajunsurile noastre vom inceta sa dam vina pe ceilalti, vom zice doar in gand: Doamne Tu stii ce-i mai bine, Fa dreptate intre mine si aproapele meu. Daca totusi aproapele nostru ne pune in primejdie mantuirea, e buna sinceritatea, dar nu cea cu duh de cearta, ci cea cu duh de adevar si facuta din iubire.
Pe undeva parca am citit de un sfant care a preferat sa ramana mut, ca sa nu mai pacatuiasca cu vorba si cu judecarea aproapelui, caci si in sinceritate poate si o doza de slava desarta.
|
Frumoasă postarea ta ! Da, așa este , cel mai greu este poate a fi sinceri față de noi înșine, a ne vedea așa cum suntem și realizând aceasta, putem cu siguranță a vedea pe cei din jurul nostru cu alți ochi , am fi mult mai îngăduitori și mai puțin critici , mai puțin bățoși.