Cred ca doua lucruri definesc in mod fundamental modul in care percepem o icoana. Pe de-o parte, valoarea "intrinseca" a icoanei, faptul ca prin actul sfintirii, aceasta devine la randul ei, prin mijlocirea persoanei reprezentate, sfintitoare. Pe de alta parte, deschiderea pe care o am, spre a raspunde relatiei de comuniune la care sunt chemat prin icoana.
Acestea diferentiaza icoana de orice tablou religios. Pentru un necrestin, sau chiar un crestin, care nu au o relatie cu sfantul reprezentat, icoana nu va putea fi decat privita. Acestia se vor opri doar la atributele sale estetice.
Insa icoana nu se cere doar privita, ci mai ales contemplata. Iar singura modalitate de a raspunde relatiei de comuniune, presupune insotirea privitului, de rugaciune.
|