[Fani71]

În prealabil postat de SoareD

Sunt casatorit, imi iubesc sotia si am si un copil de aproape 2 ani. Cred ca sotia mea se fereste sa faca dragoste cu mine pentru ca este pacat. Reusec sa tin post in zilele de curatie si posturile. Imi doresc ca sotia mea sa fie fericita, acum este dinou insarcinata si vrea sa nu facem dragoste 1an. Am vorbit cu preotul si mi-a spus ca este pacat in ultima perioada a sarcinii, dar sotia doreste curatie 1an. De cateva ori a plans dupa ce a facut dragoste cu mine, am avut sufletul tulburat, deoare s-a simtit bine,a avut orgasm, dar a spus ca a facut-o pentru mine. Nu stiu cum pot rezista 1 an, gandul imi sta mai mereu la acest lucru. Ma gandesc ca sotia mea este mai mare cu 2,5 ani decat mine si a avut mai multe relatii inainte sa ne cunoastem, ar putea fi un motiv? Nu vreau sa deranjez cu acest mesaj dar am nevoie de o indrumare in aceasta problema. Doctorul vindeca trupul, iar preotul sufletul si acolo unde sufletul este curat si trupul este sanatos. Va rog sa ma ajutati cu un sfat.

Soare D, uite un raspuns al sfantului Ioan Gura de Aur pe care poti sa i-l arati sotiei tale sa o linistesti si sa nu-si mai faca ganduri negre ca nu respecta aceasta regula foarte stricta (care este recomandata de unii preoti). Sunt si doua linkuri cu sursa. A mai fost un topic cu acest subiect la 'Nunta'? numit 'Intrebare'. Doamne ajuta!

http://tainacasatoriei.wordpress.com...atiile-intime/

+

http://tainacasatoriei.wordpress.com...na-intelegere/

„Nu vă lipsiţi unul de altul decât din bună înţelegere” (I Corinteni 7, 5).
- Ce înseamnă de fapt aceasta?

- Să nu se înfrâneze femeia dacă bărbatul nu vrea, nici bărbatul dacă femeia nu doreşte.

- Cum aşa?

- Fiindcă mari rele se nasc din înfrânarea aceasta. Căci şi adulterele şi desfrânările şi răsturnarea caselor adesea de aici se fac. Fiindcă dacă având femeile lor, desfrânează, cu mult mai mult dacă îi lipseşti de această mângâiere. Şi bine a zis: „Să nu vă lipsiţi” – numind-o aici lipsire şi mai sus datorie – ca să arate tăria stăpânirii [unuia asupra celuilalt]. Căci a se înfrâna fiecare fără să vrea amândoi înseamnă a se lipsi. Iar dacă e de bunăvoie, nu mai este [lipsire]11. Că dacă m-ai îndupleca să iei ceva de la mine, nu o numesc lipsire. Iar cel ce ia fără voia mea şi fiind eu silit, mă lipseşte.
Lucrul acesta îl fac multe femei, lucrând [astfel] un păcat mai mare decât dreptatea, devenind prin aceasta vinovate de desfrâul bărbatului şi împrăştiind toate. Însă trebuie să se cinstească mai înainte de toate buna înţelegere [homonoia]12 fiindcă şi aceasta este mai importantă decât toate; iar dacă vrei, să cercetăm acest lucru din fapte.

Fie o femeie şi un bărbat, şi femeia să se înfrâneze fără să vrea bărbatul. Aşadar, cum? Dacă acela din această pricină desfrânează, sau chiar dacă nu desfrânează, însă suferă şi se tulbură, şi se aprinde, şi se luptă, şi mii de probleme îi face femeii, care e câştigul postului şi al înfrânării, de vreme ce dragostea [agape] e sfâşiată? Nici unul! Căci câte ocări, câte probleme, cât război nu ies sigur de aici?

2. Pentru că atunci când într-o casă bărbatul şi femeia sunt dezbinaţi, casa nu e cu nimic mai bună decât o corabie bătută de furtuni şi cu cârmaciul depărtat de la cârmă. De aceea zice: „Nu vă lipsiţi unul de altul, decât din bună înţelegere pentru o vreme, ca să zăboviţi în post şi rugăciune”13. Aici vorbeşte de rugăciunea cu mai multă râvnă14.
Căci dacă ar opri să se roage pe cei ce se împreunează unul cu altul, cum ar avea o anume vreme rugăciunea neîncetată15? Aşadar, este cu putinţă Şi a te însoţi cu femeie, şi a lua aminte la rugăciune, însă rugăciunea este mai intensă când e şi înfrânare. Că nu a zis simplu „să vă rugaţi”, ci „să zăboviţi [scolazete] [în rugăciune]”. [Şi a spus aşa], fiindcă [însoţirea cu femeie] îţi ocupă [timpul şi mintea] [ascholia], iar nu că ar fi necurăţie16.
„Şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească Satana” (l Corinteni 7,5).