Citat:
În prealabil postat de MarinaAlca
Cata nevoie aveam "Sherlock" de postarea ta... o citesc iar si iar... lacrimile nu se pot opri.. iti multumesc!
O alta suferinta care staruie in mine(scuze ptr off topic) este faptul ca am refuzat imbratisarea cea de pe urma a tatei, pe patul de spital, pe motiv ca ma impartasisem in acea zi... nu am sa mi-o iert niciodata... fiindca stiu cat de mult si-a dorit sa ma stranga la pieptul lui,pentru ultima oara, macar pret de o secunda ... iar eu am reactionat doar ca o "imbrobodita". Voi cei ce aveti mai multa intelepciune, cum credeti ca pot sa-mi scot din minte asta???
|
Da, Marina, nu te mai necaji, spune la spovedanie aceasta durere si o sa te alini sigur. Si poate asta te va ajuta si sa nu mai iei asa de ad literam astfel de oprelisti la urmatoarea ocazie.. Tot raul spre bine, din greseli invatam. De acolo de unde este, tatal tau stie ca il iubesti si ca ai actionat crezand ca faci bine. Precis a inteles asta si inainte sa moara. Doamne ajuta si alinare!