În prealabil postat de ory
Marinusha, nu te mai necaji, ce a fost, a fost...nu cred ca tatalui tau i-ar placea sa suferi , tocmai pentru ca te iubeste, tocmai pentru imbratisarea ramasa neimpartasita, tatal tau doreste sa fii fericita, pentru ca te-ar fi imbratisat cu multa dragoste, indiferent daca fizic s-a indeplinit sau nu, intensitatea simtirii a avut loc, deci, acesta este un lucru pozitiv dincolo de cuvinte si gesturi.
. Important este, de fapt, ceea ce facem in timpul vietii, aici si acum, nu un moment transformat in cel mai important dintr-un capriciu de conceptie si iluzie.
Nu-si au rost regretele ! Asta este viata, gresim, ni se greseste , traim condusi de un egoism nativ pe care-l tot modelam in fel si chip pana ajungem sa nu-l mai recunoastem.
Dumnezeu sa le odihneasca sufletele in pace ! Iar noi sa-i iubim pana ce inima inceteaza sa mai bata in cadenta atator bucurii si suferinte pamantene. Dar, mai ales, sa iubim si ceea ce mai avem de iubit pe pamant, cei mai de pret, oamenii din jurul nostru...palpabili, sfidatori, gingasi si neputinciosi ca noi.
Tot ceea ce mi-as fi dorit sa fac inainte ca tata sa moara, a fost sa-i spun ca-l iubesc...la noi in familie aceste cuvinte erau foarte rare, din educatie . Exact ca-n cantecul acela; "daca maine nu va mai fi ..."
Dar cred ca el stia acest lucru si, din cate am inteles a spus-o inainte de a muri, cand simturile abia-i mai conturau un gest rational, dragostea va fi intotdeauna rationala.
Si totusi, ramanem la fel......
|