Citat:
În prealabil postat de MarinaAlca
Ca bine zici draga mea Ory... mi-am asumat teoretic acest risc, inainte de a ma decide pentru emigrare. Insa practic,nu doresc nimanui sa traiasca acele momente... mi-am luat la revedere de la dragul meu parinte, aflat pe patul de spital.... speram intr-o insanatosire miraculoasa, desi in mod tacit, prin acel "la revedere" stiam ca este pentru ultima oara cand ne vedem si simtim atingerea, aici, in aceasta existenta.
Si iata ca dupa alte 40 zile, am ajuns sa vorbesc despre tata, la timpul trecut.Clipele petrecute departe de familie, de parinti si frati, le "contorizez" drept viata irosita...... de multe ori, in fata TIMPULUI, ma simt ca pe o masa de ospat,unde o gura flamanda, se infrupta neincetat din vietile noastre... raman doar cicatrici, urme urate de dinti... cat s-a consumat si cat a ramas???
Dupa pierderea tatei, o singura dorinta arzatoare mai am... ca mama mea sa petreca cat mai mult timp alaturi de mine.
Cam scump este pretul ce trebuie platit atunci cand alegem STRAINATATEA.
|
Imi pare rau ca traiesti lucruri dureroase.
Trebuie sa fie mai greu cand lasam in Romania rude apropiate. Eu am plecat cu parintii..
Am inca rude dragi in Romania, e adevarat. Dar nu sunt asa departe ca tine.
Vreau sa va amintesc insa ca moartea este la tot pasul. Ea poate sa-l pandeasca pe cel drag de langa tine. Poate sa se afle chiar la ine in casa. este mai usor asa, oare? Stiu eu?
Noi, fiind crestini, trebuie sa constientizam pana in strafundurile noastre ca moartea NU MAI ESTE, si ca HRISTOS A INVIAT, primul dintre cei inviati, altfel vom suferi mereu, pentru ca si atunci cand dam viata unui copil, ii dam in acelasi timp si moarte (pt ca el va muri candva).
Nu incerc sa va tin predici, voua celor care suferiti, credeti-ma. Fiecare are suferintele lui si vorbeste si din experienta.