Adesea Vladica spunea: [COLOR=#ff0000]„Suferintele generatiei ce vine au fost aruncate cu zeci de ani în urma peste acei oameni”.[/COLOR] Spunând aceste, el îi avea în vedere atât pe Noii Mucenici si Marturisitori din vremea Revolutiei (1917) cât si pe cei din timpul prigoanei comuniste. Aceasta jertfa ne-a eliberat pentru putin timp din suferintele exterioare pentru ca ei le-au luat asupra lor. Ei pentru noi au suferit, iar Domnul se îndura de noi pentru sângele lor varsat. Crestinii de acum au doar suferinte launtrice. Si împotriva acestor suferinte si boli ale noastre nu exista decât un singur leac: [COLOR=#000000]acela de a te lupta cu tine însuti.[/COLOR][COLOR=#000080] De te vei învinge pe tine si te vei ridica la rugaciune, atunci Domnul îti va da tarie si putere si nu vei fi biruit de vrajmasi. Dar daca îti va fi mila de tine, atunci vrajmasul te va doborî de tot si îti va fi foarte greu sa te ridici.[/COLOR]
Multi din timpurile de astazi cred ca vremea nevointelor ascetice deja a trecut si ca Vladica
Antonie nu este decât o exceptie. Dar viata lui plina de nevointe este o mustrare vie pentru noi cei putin credinciosi si nepasatori. Caci si în vremea noastra se poate trai în nevointe, slujindu-L pe Dumnezeu din toate puterile si iubindu-L din tot sufletul. Adesea, Vladica aducea drept exemplu viata Sfântului Ioan de Kronstadt. El se întrista foarte mult de starea monahismului contemporan în care nu vedea o adevarata viata duhovniceasca. Spunea: „Peste tot - zicea el - [COLOR=#000000] [/COLOR][COLOR=#000000]numai aparente: [/COLOR]se împodobesc, se îmbuiba, iar ostenelile si rugaciunea lipsesc”. Vladica avea vârsta de peste 80 de ani si tot mergea sa-i cerceteze pe fiii sai duhovnicesti, iar atunci când ei îl sfatuiau sa conteneasca calatoriile, el le spunea: „Maica Domnului nu ma binecuvinteaza sa stau pe loc, ci îmi porunceste sa merg si sa pastoresc turma”.