1Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava Ta se înalță mai presus de ceruri.
Ps 148.13;Ps 113.4;
2Din gura copiilor și a celor ce sug la țâță, Ți-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor tăi, ca să astupi gura vrăjmașului și omului cu dor de răzbunare.
Mat 11.25;Mat 21.16;1Cor 1.27;Ps 44.14;
3Când privesc cerurile - lucrarea mâinilor Tale - luna și stelele pe care le-ai făcut,
Ps 111.12;
4îmi zic: "Ce este omul, ca să Te gândești la el? Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă?
Iov 7.17;Ps 144.3;Evr 2.6;
5L-ai făcut cu puțin mai prejos decât Dumnezeu, și l-ai încununat cu slavă și cu cinste.
6I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui:
Gen 1.26-28;1Cor 15.27;Evr 2.8;
7oile și boii laolaltă, fiarele câmpului,
8păsările cerului și peștii mării, tot ce străbate cărările mărilor.
9Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!
Psalmi
|