Intamplator de ceva vreme re-citesc Jurnalul Fericirii (l-am citit prima data in liceu). Iata cateva fragmente care sunt scrise inainte de fragmentul citat de Fani (si eu le-am transcris, nu stiam ca e cartea pe internet).
"7 Martie 1960
“Mi-a facut vant inauntru. Acum stau incremenit langa usa. Ma uit. Sunt intr-o bomba de proportii uriase, ma izbeste o duhoare de necrezut. (…)
Deodata, sus, de la cucurigu, in stanga, pe randul cel mai inalt, o mana a ridicat un deget si-mi face semn sa urc.
Sa urc? Dar cum? Mainii, care desigur e inzestrata cu simtul vederii si pricepe ca ma rotesc in cautarea unui mijloc de ascensiune – I se alatura o a doua, soru-sa de buna seama. Ele schiteaza o catarare. (..) O aratare infofolita, mica de ztat si ingrozitor de slaba, de o paloare ce s-ar putea sa tina de o alta prisma cromatica decat a universului nostru, se da mai aproape de o alta mumie si ma indeamna tot pe muteste sa ma intind tot langa ea; ma acopera cu o jumatate de patura zdrentuita. Si-mi sopteste: culca-te o tzara ca nu mai e mult. (…)
Minunile exista. (…) Abia inceteaza rafala de trambite ca vecinul meu binevoitor mi se recomanda: e un preot-calugar ortodox. Alaturi de el se trezesc alte doua naluci, una coroplenta si greoaie, alta zvelta si tinereasca: sunt doi preoti Greco-catolici. Stiu, in mijlocul tumultului care se isca in celula dup ace ia sfarsit desteptarea, cand o mare de chelii umple spatiul si-n fata putinei acoperite s-a si format o coada ca de cometa, stiu ca am incaput in mainile Dumnezeului celui viu.
Clugarul meu e basarabean. E un om tanar, condamnat pentru a fi avut vedenii si a fi trimis Departamentului Cultelor o scrisoare in care protesta impotriva desfiintarii schitului in care vietuise. Abia apuc – bat fierul cat e cald – sa-I spun ca sunt ovrei si ca doresc a ma boteza, ca se si arata de acord. E blajin, cu gesturi domoale, si tacut. Cei doi Greco-catolici sunt diferiti unul de altul. Parintele Nicolae, din Alba, e tanar, zglobiu si agitat, glumet si amator de palavre. Aduce mult a seminarist dintr-un roman rusesc. Parintele Iuliu e mare, voinic, sfatos si cat se poate de retras. I se citeste pe chip durerea provocata de faptul ca si fiica lui, calugarita, e condamnata; a facut parte dintr-un lot de “monahii mistice”. (…) Dar parintele Iuliu mai e necajit si din alta pricina: preot catholic, a semnat, neconvins, in 1948, trecerea la ortodoxie; lucrul acesta nu si-l poate ierta. Acum se afla aici fiindca e acuzat de indaratnicie in catolicism si activitate in slujba Vaticanului. Obsesie faptului dintai nu-l paraseste insa si ma pomenesc in situatia paradoxala de a-l consola eu pe el, de a-I spune ca numai in iudaism, Brahmanism si budism faptele raman inregistrate de-a pururi si nu se sterg, pe cand in crestinism credinta si cainta le desfiinteaza cu totul (crestinismul asadar a descoperit anti-gravitatia) si ca, dealtfel, chiar in iudaism, Brahmanism si budism exista o lege a compensarii si ca deci suferintele lui actuale companesc greseala trecuta. Parintele Iuliu ma asculta, suspina si da din cap – dar e limpede ca tot se caineaza.
(…)
10-15 Martie, 1960
Lectiile de catehizare merg foarte repede; parintele Mina e ingaduitor si nepretentios, si e drept ca si eu ma dovedesc a cunoaste destul de multe. Cei trei preoti se sfatuiesc intre ei, apoi vin sa ma intrebe, ce vreau sa fiu, catholic sau ortodox. Le respund fara sovaiala ca ortodox. Foarte bine. Ma va boteza calugarul . Dar cei doi Greco-catolici vor asista la botez si ca un omagiu pentru credinta lor si, ca o dovada ca intelegem cu totii a da viata ecumenismului intr-o vreme in care Ioan al XXIII-le e pe tronul pontifical, voi rosti crezul in fata preotilor catolici. Toti trei imi cer sa ma consider botezat in numele ecumenicitatii s sa fagaduiesc a lupta – daca-mi va fi dat sa ies din inchisoare – pentru cauza ecumenismului, mereu. Ceea ce fagaduiesc din toata inima." 84-89
|