Unul dintre scopuprile credinței noastre , este izbăvirea de spaima cea fără de înțeles, de diavol, de pierzare. << Când Îl iubim pe Hristos, trăim viața lui Hristos. Îndată ce izbândim aceasta, cu harul lui Dumnezeu, trăim altă stare, una de invidiat. Pentru noi nu există nîci o spaimă. Nici moarte, nici diavol, nici pierzare. Toate acestea există pentru oamenii care se află departe de Hristos, pentru cei ce nu sunt creștini. Pentru noi , creștinii, cei ce facem voia Lui, aceste lucruri nu există. Adică când îl ucidem în noi pe omul cel vechi, dimpreună cu patimile și cu poftele lui ( Gal. 5, 24 ) , nu mai dăm însemnătate nici diavolului , nici răului ". ( părintele Porfirie ) . Scopul credinței noastre este până la urmă să ajungem la măsura de a simți bucuria, iubirea, slujirea lui Dumnezeu, fără nici o teamă, atunci putem să spunem : "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine" ( Gal. 2 , 20 ) . Nimic nu ne împiedică să pătrundem această taină.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|