Citat:
În prealabil postat de anna21
Ca sa nu par foarte radicala... Este foarte greu sa trasezi acea linie intre iubire si sex (in capul femeilor evident, ca presupun ca barbatii le separa complet), intre responsabilitate si egoism.. etc. Cred ca urmarile sterilizarii in plan psihic nu ar fi fost neglijabile, imposibil sa nu ma intreb la un moment dat "dar de ce nu a facut el vasectomie, daca este atat de important sa nu avem copii"(asta nu inseamna ca as fi pentru vasectomie, este doar un exemplu), sunt copiii o povara? chiar noi crestem acesti copii? (adica evident ca Dumnezeu vegheaza asupra noastra, iar fara sprijinul lui nu am putea face nimic bun) etc.
Exista si alte metode de contraceptie.. evident ca exista riscuri, dar riscurile sunt prezente in orice intreprindem. De ce sa exageram doar intr-un singur sens? (In fond, un copil neplanificat nu este o nenorocire.. o nenorocire este sa mori in accident de masina sau din cauza fumatului, dar acestea sunt riscuri dovedite pe care si le asuma des oamenii.. Nu este evident cat de stramb privim lucrurile?)
|
Anna, probabil ai dreptate penreu o situatie sa-i zicem normala, de cineva care nu mai vrea sa aiba mai multi copii pt ca are deja cati i se pare ca poate sa creasca. Dar pentru situatiile de care vorbeam, cand risti sa concepi un copil handicapat, eu cred ca sterilizarea nu ar putea fi considerata ca o alegere gresita. Este o parere... pana la urtma hotaraste fiecare si nu ii doresc nimanui sa aiba nevoie sa ia o asemenea hotarire.
Sigur ca copiii sunt o bucurie si nu o nenorocire, si discutia asta ar putea fi mult mai pozitiva. In primul rand despre asta ar trebui vorbit, despre faptul ca o familie crestina accepta copiii, nu se inchide intr-o dragoste egoista. Dar eu insist in alta directie pentru ca nu sunt de acord cu absolutismul care pare sa domneasca in unele medii ortodoxe, care condamna din start, fara drept de apel, orice metoda de contraceptie pentru toata lumea, netinand cont de dramele pe care le traiesc unii.
Am fost sensibilizata pentru problema asta de o exprienta personala dureroasa, prin care nu va doresc sa treceti.
Acum am un copil si imi mai doresc unul (mai multi nu cred sa mai am la varsta mea oricum), desi.. in fine, n-as vrea sa mai spun pe forum de ce imi este si frica. Am scris undeva dar din fericire s-a pierdut intr-o polemica lunga.