[Florin-Ionut]

In legatura cu dilema naturii trihotomice a omului, Sfantul Maxim Marturisitorul ne talcuieste asa (redau citatul contextual):

"Dar aceştia [diavolii], care au aparenţa că ajută omului să
umble pe calea virtuţii şi că zidesc împreună cu el templul
Domnului, ce minte înaltă i-ar putea descoperi? Ea poate
aceasta numai "prin cuvântul viu şi lucrător care pătrunde în
toate şi străbate până la despărţirea sufletului şi a
duhului" (Evrei 4, 12), adică cunoaşte care dintre fapte şi gânduri sunt
sufleteşti, sau forme şi mişcări naturale ale virtuţii, şi care
duhovniceşti sau forme şi mişcări mai presus de fire şi
proprii lui Dumnezeu, date firii prin har (11); prin cuvântul
care străbate până la despărţirea "dintre încheituri şi
măduvă", cunoscând potrivirea sau nepotrivirea dintre
modurile virtuţii şi raţiunile duhovniceşti (12); prin cuvântul
care "judecă cugetările şi intenţiunile inimilor", adică
afecţiunile ascunse ale adâncului nostru faţă de cele spuse şi
pricinile nevăzute ale acestora din suflet.

Note:

11. [COLOR=DarkRed]Despărţirea sufletului şi a duhului indică deosebirea dintre virtuţile din fire, ale căror raţiuni le avem în chip firesc, şi dintre cele de la Duhul, al căror har îl primim în dar. (Interpretarea aceasta înlătură trihotomismul. Sufletul e firea, duhul e harul. Sau sufletul e omul lăuntric natural, iar duhul e omul lăuntric, adică sufletul străbătut de har.) Deosebirea acestora o face Scriptura în chip clar.[/COLOR]
12. "Măduva" este cuvântul dumnezeiesc, care nutreşte ca pe nişte oase gândurile dumnezeieşti din noi, care la rândul lor susţin trupul virtuţilor. Iar "încheietura" este modul făpturii, în care se realizează unirea gândurilor cu raţiunile Dumnezeieşti spre a da întregul virtuţii."