Am gasit acest text intr-o revista eparhiala- Baraganul Ortodox, pe martie. Nu e un punct de vedere oficial, dar e un punct de vedere ... unul din putinele exprimate in presa bisericeasca. Am sa-l impart in 2 parti.
Ca să înțelegem calea ortodoxă trebuie să definim extremele
- scurtă reflecție despre 666 -
Apelul părintelui Iustin Pârvu către credincioși, ca „să cereți autorităților române să abroge legile care permit îndosarierea și urmărirea electronică a creștinilor” a avut suficient ecou încât să aducă problema în prim planul opiniei publice, astfel încât Sfântul Sinod să o introducă pe ordinea de zi a prime ședințe, iar un senator să aprecieze că „a fost o reacție a societății civile extraordinare. Nu am mai văzut așa ceva niciodată. O mobilizare de excepție …” (Iulian Urban în Gardianul, 11.03.2009).
Nu știm încă dacă acest efect se va mărgini aici, sau va conduce și la un reviriment în Biserică, cel puțin unul de atitudine. Știm însă că, în cele câteva săptămâni de frământări, s-a limpezit miza problemei: se militează pentru o atitudine creștină de implicare civică pentru stoparea unor măsuri care pot aduce atingere demnității persoanei sau pot facilita controlul persoanei. Nu voi insista asupra acestui aspect decât cu o precizare: personal fiind monahie „de oraș”, cu ascultarea în activitatea de asistență socială, nu pot fi decât de acord cu implicarea civică a creștinilor, cu condiția ca această implicare să fie în spirit ortodox, adică să urmeze calea de mijloc. Extremele între care ne situăm sunt, de o parte neimplicarea, sub pretextul că specific Bisericii este activitatea sacramentală și pastorală iar, de cealaltă parte, instituționalizarea implicării, până la folosirea Bisericii ca instrument de promovare a atitudinii civice.
Motivul pentru care m-am hotărât să scriu pe marginea acestui subiect este acela al unui aspect teologic întâlnit nu de puține ori în discuții: potențialul pericol pentru mântuire al fatidicului 666 înscris în actele de identitate. Este evident că 666 este prezentat în Cartea Apocalipsei ca simbol al răului, mai exact ca pecete a lui antihrist. Și este tot atât de evident că promovarea lui intenționată prin sistemul informatizat de evidență a mărfurilor, a banilor și, posibil, a persoanelor este un act de provocare la adresa creștinilor. Dar sunt aceste 2 argumente corelate suficiente să conducă la concluzia că acceptarea lui 666 pe actul de identitate reprezintă o cădere din har?
Dacă încadrăm problema teologic, pentru a vedea care este învățătura tradițională a Bisericii în această situație particulară, una din accepțiunile care i se dă este aceea că 666 prezent în actul de identitate ar echivala cu o închinare implicită la diavol - iar aceasta este o cădere, după cuvântul Mântuitorului „nimeni nu poate să slujească la doi domni” (Mt. 6,24).
Să vedem, așadar, cum s-a rezolvat o situație similară în istoria Bisericii și întâlnim o astfel de situație chiar în Biserica primară, printre creștinii proveniți dintre păgâni. Problema care frământa atunci comunitatea creștină a fost generată de consumarea de către unii creștini a alimentelor jertfite idolilor, atât în particular, prin cumpărarea cărnii din măcelărie (I Cor. 10,25) sau în vizitele la familii păgâne (I Cor. 10, 27-29), cât și în templele idolești (I Cor. 8,10), situație care smintea pe alți creștini, care considerau aceste alimente ca „întinate”. Sfântul Apostol Pavel răspunde acestor frământări prin două abordări diferite, una adresată comunității din Roma, alta adresată comunității din Corint, dar care lămuresc unul și același principiu.
Astfel, scriindu-le creștinilor de la Roma, se adresează simultan, dar în oglindă, și celor „tari” (care consumau alimentele închinate idolilor) și celor „slabi” (care socoteau consumarea acestora ca întinare): „unul crede să mănânce de toate/cel slab însă mănâncă legume” (Rom. 14,2); „cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă/iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit” (Rom. 14,3); „cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă, căci mulțumește lui Dumnezeu/și cel ce nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă, și mulțumește lui Dumnezeu” (Rom. 14,6); „dar tu, de ce judeci pe fratele tău?/sau și tu, de ce disprețuiești pe fratele tău?” (Rom. 14,10). Principiul conform căruia dă Sfântul Apostol Pavel dezlegare acestei frământări din Biserica primară este acela ca cei tari în credință „să umble potrivit iubirii” față de cei slabi, căci – scrie apostolul – „știu și sunt încredințat în Domnul Iisus căci nimic nu este întinat prin sine, decât numai pentru cel care gândește că e ceva întinat; pentru acela întinat este. Dar dacă, pentru mâncare, fratele tău se mâhnește, nu mai umbli potrivit iubirii. Nu pierde, cu mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos” (Rom. 14, 14-15).
Scriindu-le corintenilor care se confruntau cu aceeași situație, abordează problema gradual, cu o mare densitate de idei și o înălțime teologică de excepție. Găsim acest text în prima Epistolă către corinteni, capitolele 8-10 și, datorită faptului că spațiul restrâns al articolului de față obligă la o sintetizare a analizei textului dens al apostolului, menționez că, în general, comentatorii acestui text identifică 3 registre:
|