[C.tin]

"Am fost la marsul pentru o familie normala. Am aflat despre el de pe blogul lui Rafael Udriste. Ma asteptam sa se organizeze dupa modelul ultimilor ani si eram pregatita sa vin. Am trimis informatii si apeluri de participare si unor prieteni, rude si colegi. Am convins doar doi: sotul si o prietena. Peste asteptarile mele! M-am obisnuit cu nepasarea oamenilor, dar asta nu ma mai descurajeaza si nici nu ma mai dezamageste. Stiu cum e lumea si nu ma astept la prea multe de la ea.

A venit ziua marsului. Imi treceau prin cap intrebari cu privire la cine sunt organizatorii, cat de bine intentionati sunt, cat de traitori sunt in ale credintei. Am vazut si emisiunea TV cu Bogdan Mateciuc, dr. Pavel Chirila si Claudiu Tarziu si in loc sa ma incurajeze, m-a dezamagit. I-am vazut nepregatiti sa raspunda crestineste la intrebari si am vazut cat de pregatita cu materiale, intrebari si comentarii era moderatoarea. Lupta era inegala si ma gandeam cat de slab pregatiti au fost sa raspunda provocarilor cu argumentele credintei. M-am intrebat, cine sunt acestia? Sunt ei bine intentionati? Sa ma duc la marsul lor? Si mi-am dat seama ca oricine ar fi ei si oricat de stangaci ar fi, acesta nu e motiv sa nu ies in strada sa marturisesc adevarul. Chiar daca si eu insami sunt la fel de nevrednica si nepregatita. Razboiul a venit. Ne-am antrenat, nu ne-am antrenat, suntem sau nu vrednici, e prea tarziu sa imi pun asemenea intrebari. Trebuie sa iesim la lupta. Ce fel de lupta? O nimica toata: o marturisire a adevarului, a credintei si normalitatii in fata lumii, acum cat inca mai avem autorizatie de la primarie, protectie din partea fortelor de ordine, a jandarmeriei etc. Asa ca am pregatit niste pancarte cu fragmente din Sfintele Scripturi cu referire directa la rolul femeii si al barbatului in ordinea creatiei, si la pacatul sodomiei si plata acestuia.

A venit si ora 17 fara un sfert, eram deja acolo. Se adunasera cam 200 oameni si o groaza de reprezentanti mass-media. Deja eram obisnuita sa ii vad cum se reped sa ia interviu unei babe unui mos mai nebunatic sau oricarei persoane care parea ca nu stie pentru ce se afla acolo. Am urmarit putin amuzata incercarile lor de culegere de materiale mincinoase sau deformate. S-au luat o groaza de interviuri din care, mai mult ca probabil, nu vor aparea decat cateva secvente de maxim 30 secunde. A fost si un mic incident in care organizatorii, vazand manevrele presei au incercat sa atraga atentia ca nu oricine poate sa ne reprezinte punctul de vedere. M-am uitat in jur, oamenii continuau sa se adune si am recunoscut aceleasi fete de anii trecuti, cei veniti pentru prima oara- putin stingheri si nesiguri. Am incercat sa aflu de ce venisera si mi-au spus unii ca un fluturas in cutia postala le atrasese atentia si s-au gandit ca nu e lucru rau sa iesi si sa marturisesti adevarul, normalitatea, valorile noastre crestine milenare. Am vazut multi oameni in varsta, trecuti de 60 ani, femei si barbati. Am vazut o femeie care se tara intr-o carja, batrana, neajutata de nimeni si care a facut tot ce a putut sa parcurga tot traseul. Am vazut si tineri putin stingheri si distrati care nu stiu nici acum daca erau de-ai nostri. Sau poate ca erau seriosi, dar hainele astea caraghioase in care ne imbracam acum, ca doar astea se gasesc, ne fac sa parem altceva decat suntem. Am vazut preoti, mame cu copii, barbati in floarea varstei. Unii erau veniti de la Targoviste, unii din Ploiesti, Buzau sau chiar din locuri mai indepartate, din nordul Moldovei chiar.

La inceput, pana sa plecam in mars, s-au tot agitat organizatorii, ne-au pus sa stam pe randuri cate sapte, sa pastram doi metri intre noi si iar m-am intrebat ce rost au toate acestea. Se pierdea timp degeaba, dar la un moment dat m-am gandit si la ingrijorarea lor. Poate se temeau sa nu ne dezorganizam si sa reactionam aiurea, sa nu compromitem scopul marsului, sa nu dam declaratii nepotrivite. La urma urmei, oricine din noi putea fi oricine si se putea ca printre noi sa se afle si persoane rau intentionate. Vazand atata agitatie, m-am ingrijorat si eu si m-am uitat mai atent la fetele oamenilor. A fost de ajuns ca sa ma linistesc. Simteam ca sunt printre ai mei si parca crestea inima in mine. Simteam o solidaritate cu acesti oameni, desi nu ii cunosteam.

Intr-un final, am plecat la drum. Totul s-a desfasurat normal, organizat, cuminte, smerit. Parca pentru prima oara mesajul nostru era clar si adevarat crestin. Am spus rugaciuni, am cantat cantece crestinesti. Lumea se uita la noi mirata. Mi-am dat seama ca cei mai multi nu stiau ce e cu noi. Nu fusesera informati. Si nu e de mirare. Informarea prin mass media e conceputa in asa fel incat fie sa nu se anunte nimic, fie sa se anunte ceva in treacat minimalizandu-se evenimentul, fie se anunta astfel incat nu intelegi nimic: cine, cand, unde, cum si pentru ce. Inainte ma gandeam ca e vorba de incompetenta, acum insa sunt convinsa ca e mai mult decat atat, de vreme ce parada pederastilor e popularizata cu mult timp inainte si cu lux de amanunte, ca nu cumva sa ii scape cuiva informatia. Iar m-am intristat, vazand nedumerirea oamenilor si manevrele presei. Apoi m-am inseninat. Oamenii ne priveau cu simpatie, primeau materialele si mesajele noastre. Mai erau pe ici pe colo unii care se dadeau inapoi ca arsi. Cei ‘toleranti’ si ‘deschisi la minte’. I-am privit cu mila, caci acum deja stiu ca acesti oameni nu inteleg nimic din ce ii inconjoara, isi inseala constiintele si isi pun toate sperantele in modernismul, ‘libertatea’, ‘toleranta’, ‘egalitatea’ si ‘fraternitatea’ propovaduite de sursele corecte politic.

Am mai observat si printre noi gesturi nelalocul lor. O doamna ii invita pe trecatori sa ne insoteasca. Unii au raspuns cu dispret iar ea le-a dat replica intr-un mod rautacios. M-am gandit: ‘uite cat de nevrednici suntem si noi si cat de depasiti de misiunea la care suntem chemati’. Iar m-am descurajat si iar m-am inseninat la gandul ca ‘om fi noi pacatosi, dar macar suntem ai lui Hristos’. Am simtit o incredintare ca ceea ce facem e placut Domnului si Maicii Sale si ca la o adica, daca va fi nevoie, asa neputinciosi si pacatosi si stangaci cum suntem, vom primi intarire de sus. Si m-am gandit ca poate pentru rugaciunile noastre Domnul va salva cetatea si nu o va pierde.

Cati eram noi oare? Eram destui pentru ca Domnul sa salveze cetatea? M-am uitat si am vazut ca intreaga coloana masura cam 400 metri de oameni pusi pe randuri de cate sapte. Numai in jurul meu am numarat cu usurinta o suta de persoane. Trebuie sa fi fost peste o mie de oameni. Atata din tot Bucurestiul asta de aproape 3 milioane de oameni si din toata Romania de 20 milioane. Ceilalti au griji, telenovele, emisiuni de divertisment, au lucruri mai bune si mai importante de facut. Au targeturi si deadline-uri! Impozite, credite, masini, vile de construit si cate si mai cate. Oare se va milostivi Dumnezeu de noi?

Cand ne-am apropiat de dealul mitropoliei iar m-am intristat. Am traversat o zona aglomerata si soferii ne-au claxonat nervosi caci asteptau prea mult dupa noi sa trecem. M-am gandit: ‘ce oameni! Nu avem nici o intelegere unii pentru altii! Cum de ne mai rabda Dumnezeu?’. Am ajuns si in dealul mitropoliei. Multi au plecat. Am ramas cam jumatate si am ascultat declaratiile oficiale, am vorbit intre noi, ne-am bucurat de marturisirea noastra, am avut un sentiment al datoriei implinite. Si iar m-am intristat uitandu-ma in deal si intrebandu-ma ‘oare cum vor da socoteala cei chemati sa pazeasca turma si care se dau inapoi si nu doar atat, se si desolidarizeaza? Cati preoti are Bucurestiul si cati au venit? Cati preoti are Romania si cati au fost de fata? Cati din ei au spus macar un mic cuvant la o predica? Cati au binecuvantat aceasta manifestare? Cati s-au rugat pentru binele si sanatatea neamului nostru? Cati vor fi gata sa oficieze casatorii homosexuale cand legea si directivele UE le vor impune ? Oare cati din ei si cati din noi vom fi gata sa marturisim daca va fi pericol de moarte si de prigoana?

Si iar a venit gandul salvator ‘Viu este Domnul nostru! ‘Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia.’ Daca Domnul e cu noi, cine va fi impotriva noastra? "

Roaba lui Hristos, A.