LACRIMILE
Când izgonit din cuibul veșniciei,
întâiul om
trecea uimit și-ngândurat prin codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau, mustrându-l,
lumina, zarea,norii - și din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul.
Si omul cel dintâi, pribeagul, nu știa să plângă.
Odată,
istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil, întâiul om
căzu cu fața-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ți stă-n putință împăienjenește-mi ochii,
cu-n giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei și nici norii,
căci vezi - lumina lor mă doare."
Și-atuncea Milostivul, într-o clipă de-ndurare,
îi dete... lacrimile.
Lucian Blaga
__________________
Si-mi pare atat de rau ca se mai poate,
Gasi atata vreme pentru ura,
Cand viata nu-i decat o picatura,
Intre minutul acesta care bate ... si celalalt.
Si-mi pare neinteles si trist,
Ca nu privim la cer mai des,
Ca nu culegem flori si nu iubim,
Noi, cei care asa de repede murim.
http://pensiuneaverasilivia.wordpress.com/
|