Roaga-te si fa pomenile cuvenite. E bine sa mergi chiar la mai multe manastiri sa dai pomelnice pentru cei adormiti, caci nu se stie cu ce ,,bagaje'' au plecat. S-ar putea ca nici ei sa nu-si fi gasit linistea... E bine sa vorbesti si cu duhovnicul despre acest lucru.
In fiecare duminica sa duci la Sfanta Liturghie pomelnic pentru vii si pentru morti, o lumanare pentru vii si una pentru morti. Poti citi Acatistul pentru cei adormiti oricand te apuca dorul de cei plecati dintre noi. Rugaciunile noastre si milostenia le sunt de un real folos. Deznadejdea si lacrimile noastre nu-i ajuta cu nimic.
Eu simt o mare mangaiere cand fac parastase si cand ma rog pentru ei. Uneori adaptez chiar rugaciunea inimii in asa fel incat sa ma pot ruga si pentru cei adormiti. Nu stiu daca e bine. Spun ,,Preasfinte Doamne Iisuse Hristoase, miluieste pe X si pe mine, pacatoasa.'' Astfel incredintez persoanele dragi grijii lui Dumnezeu, Care le vede si le poate ocroti cu adevarat acolo unde se afla.
|