- Părintele profesor se teme că dacă va refuza să mai predea din manualele actuale va fi scos din învăţământ de către superio­rii săi.
- Părintele ăsta are esenţa Ortodo­xiei în sufletul şi în inima lui şi-l mustră conştiinţa că vede neadevăruri. [COLOR=#000080]Are Dumnezeu grijă, până la ultima răsuflare are oamenii Lui.[/COLOR] [COLOR=#000080]Chiar dacă va fi îndepărtat, nu-i nimic, are grijă Dumnezeu de dânsul, nu moare el de foame. Şi chiar să sufere, se încununează, că toţi sfinţii mucenici, cei mai mari sfinţi au suferit, c-aşa-i Ortodoxia noastră.[/COLOR] A avut duşmani mulţi şi atâta amar de tone de sânge s-au vărsat din vinele mucenicilor şi ale ierarhilor! Într-aşa fel ne mântuim. Dacă suferim, să n-avem îndoială că nu-i Dum­nezeu cu noi. Dumnezeu este cu noi, dar aşa vrea Dumne­zeu, ca să suferim.
- Deci rămâne mărturisirea.
[COLOR=#000080]- Mărturisirea cu orice preţ! Ce mai vorbă?! Să ţină aşa după cum spune.[/COLOR] Eu m-am folosit mult de cuvintele pe care le-a scris părintele acesta profesor. Toţi ăştia care s-au dus în Occident, ei de-acuma sunt „afu­maţi”. […] E depărtată mult Ortodoxia de Adevăr în ţările astea mai cu seamă. Şi de-acuma, dacă în ţara noastră se luptă cu atâta străşnicie să se depărteze de Adevăr, cu cât mai mult în ţările care nu-s creştine, nu-s ortodoxe.
- Mitropolitul l-ar trimite la studii în Occident, dar el nu vrea. Ce ar trebui să facă?
- Pe cât poate, să se retragă, să evite cu delicateţe plecarea: „Părinte, nu pot, sau cutare, cutare”, până îi va da o parohie, fie cât de mică. Dumnezeu are grijă de dânsul. Cu micul salar care-l va avea o să trăiască, să nu aibă grijă de altceva, că-l ajută Dumnezeu.
- El ar fi bun pentru învăţământ, dar dacă nu poate să-l facă după adevăr, mai bine să nu-l facă, nu?
- Sigur că da. De aceea vrea să-l pună episcopul, fiindcă l-a cunoscut că are darul ăsta al propovăduirii. Dar dacă nu corespund învăţăturile pe care le spui tu cu Sfinţii Părinţi, cu sfătuirile Bisericii şi cu cele şapte Sfinte Soboare, atunci ce-ai făcut? Atunci eşti duşma­nul Ortodoxiei, nu eşti drept-credincios.
Şi altfel o să fie judecat un papistaş care s-o născut papistaş şi n-o ştiut altceva, n-o studiat să vadă care-i ade­vărul şi care-i Ortodoxia, şi altfel o să fim noi judecaţi, noi care ştim, ne-am născut creştin-ortodocşi şi ştim adevărul, şi totuşi începem să destrămăm, să stricăm în Ortodoxie, să scoatem afară dreptele învăţături şi să acceptăm ereziile lor. O să fie primejdie neiertată. Da, greutăţi mari.
- Până la urmă, ce soluţii duhovniceşti are la îndemână pă­rintele profesor? De ce anume să se ferească şi ce l-ar ajuta cel mai mult să iasă cu bine din încurcătura asta? Adică se poate găsi o cale de mijloc? Ce să-i spună ierarhului său?
- Înalta cugetare e cel mai periculos lucru. Dacă o ai, de-acuma ai îndrăzneală să nu le socoteşti pe cele dumnezeieşti. Doar smerita cugetare, întru care este tot harul Sfântului Duh, nu te lasă să cazi. Dar dacă te-ai înălţat cu mintea, de-acuma ţi-ajută ispititorul, ispitele ne­văzutului vrăjmaş, şi tu nu mai judeci după adevăr. Se în­tunecă mintea, sigur. Asta-i o bucurie că pe preotul ăsta nu-l lasă sufletul şi cugetul lui, inima lui, să vadă nedrep­tăţile - ecumenismul. Ei, se potriveşte vreodată? Sigur, su­fletul lui cel fără prihană nu se împacă văzând eresurile din manuale.