[patinina34]

Lămuriri:

O căsătorie creştină nu e cu putinţă decât între creştini convinşi. Necredincioşii în Dumnezeu nu pot avea parte de Taina lui Dumnezeu, în care nu cred. Până când cineva e în afara credinţei dreptmăritoare, tot ce face e păcat şi păcatul îi este lege. Cu necredincioşii nu e cu putinţă viaţa curată. Prin răbdarea chinuirii de la ei, pot fi biruiţi de Dumnezeu şi înviaţi din moartea în care trăiesc. Căci câtă vreme sunt numai trup, sunt printre morţi şi când află despre Dumnezeu şi suflet, învie din morţi şi încep pocăinţa.
Ajutaţi-le, răbdând toate de la ei, dar împotrivindu-vă păcatului, chiar dacă ar fi aceasta o mucenicie neîntreruptă. “Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului ([COLOR=blue]Efes. 5, 22-24; 1 Cor. 11, 3[/COLOR]), dar când capul lui e păcatul şi “Dumnezeul lui e stomacul” n-are ce sfat de mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos este mort, iar sfatul morţilor duce la moarte; acolo să nu mergeţi. De morţi să n-aveţi frică. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici vouă să nu vă fie teamă. Toată teama să fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o şi sfinţii.

De aceea sunt opriţi de la căsătorie:

a) Nebunii, îndrăciţii, băutorii, slabii de minte şi cei cu boli lumeşti;
b) Rudeniile de sânge până la gradul 8 (verii de gradul 4 îi îngăduie pravila bisericească, însă am văzut şi la depărtarea aceasta, copii însemnaţi de păcatul amestecării de sânge şi cu sănătatea zdruncinată pentru totdeauna);
c) Cei prea deosebiţi de vârstă. Depărtarea cea mai mare ce poate fi îngăduită este de 7 ani (maxim 10). Ce trece peste aceştia dovedeşte patima desfrânării, care se răzbună. Văduvii să ia văduve.
d) Vârsta îngăduită pentru fete, de la 18 la 20 de ani, iar pentru băieţi spre 25 de ani, adică la o vârstă la care să priceapă pe ce cale merg şi cum trebuie să meargă. Şi încă ceva: trebuie să se aştepte o vârstă mai mărişoară, ca să se vadă, pe cât e cu putinţă, toate înclinaţiile din cei doi tineri, care numai cu vârsta se arată. Altfel, se mai întâmplă că înainte de căsătorie au o purtare, iar după căsătorie, după oarecare vreme, au alte purtări pentru care bucuros ai fi căutat tovărăşia vieţii în altă parte.
e) Căsătoriile făcute după sfatul sau sila părinţilor, care socotesc averea - patima lăcomiei - n-au dus la capăt bun; averea toată s-a împrăştiat.
f) Cercetaţi ce purtări au avut părinţii, cei 4 bunici, căci aşchia nu sare departe de butuc.
g) Nu începeţi căsătoria cu păcatul, că siliţi Taina lui Dumnezeu şi-L veţi avea împotrivă. Până la Cununia Bisericească, toţi sunt datori a avea fecioria nestricată, şi fete şi băieţi. Celui ce crede în Dumnezeu şi ţine posturile şi are duhovnic, îi este cu putinţă. Celuilalt, nu i-a fost cu putinţă întâi, nu-i va fi nici pe urmă. De aceea, cei ce robesc la patimi, trebuie să dovedească întâi îndreptarea din toate patimile şi să ajungă la credinţa lucrătoare, apoi să întemeieze căsătorii, căci altfel numai înmulţesc răul în oameni, osândind şi pe alţii împreună cu ei.


[Binecuvântată este numai rodirea de copii]

Înainte de Hristos, Tobit a zis cuvântul: “Doamne, iau pe această soră a mea, nu pentru împlinirea poftelor mele, ci o fac cu inimă curată” oiau într-adevăr ca femeie (Tobit 8, 7). Cine în vremea noastră mai crede aşa. Căsătoria este numai aprindere de trupuri, iar unde este numai atâta, vine ura şi face vrajbă.
Nunta este mai mult decât aceasta, este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu. De aceea, numai când cei doi soţi sunt uniţi cu sufletul în Dumnezeu, dăinuieşte şi unirea cea trupească şi aduce roade după Dumnezeu: copii curaţi şi trăgători spre El.

[Vremi oprite chemării copiilor la viaţă]
E oprită vremea posturilor şi a sărbătorilor. Întâi e sufletul şi Dumnezeu şi apoi trupul. Când poartă omul grijă de suflet, iese din pofta trupească, o stinge chiar, ca să poată primi Sfânta Împărtăşanie - mâncarea sufletului şi de care trebuie să se apropie tot creştinul, măcar de patru ori pe an. Postul e rânduit tocmai spre stingerea poftelor trupului. Câtă vreme omul nu iese din poftă, nu se poate apropia de Dumnezeu. Copiii chemaţi în sărbători şi posturi, toţi poartă în ei păcatul părintesc. Aşa cum părinţii n-au ţinut seamă de ziua Domnului, aşa nici copiii nu vor ţine seama de voia Domnului şi de sfatul părinţilor.
E oprită vremea necurăţiei. În lege, cei ce călcau rânduiala aceasta erau omorâţi cu pietre, pentru că pruncul ce se zămislea în necurăţenie, la evrei, avea înclinări spre lepră, fiind o ţară caldă, iar la noi va avea orice altă înclinare spre putrezirea de viu.
E oprită vremea de tulburări, războaie, pentru cei ce iau parte la ele, fiindcă în acestea li se zdruncină nervii şi au pornire spre vărsare de sânge. Apoi, mai e ştiut că pruncul ce se naşte, se alătură părintelui slab, ca să ţină cumpăna; se înţelege astfel, de ce în rândul de copii ce se nasc după războaie, sunt mai mulţi băieţi şi moştenesc apucăturile războinice ale taţilor şi zdruncinarea lor nervoasă, din vremea când au fost chemaţi la viaţă; se mai înţelege de asemenea şi de ce copiii aceştia vor face revoluţii şi vor sfârşi cam prost, ca unii ce vor fi mereu în război cu ceilalţi oameni. Mai aşteaptă puţin, până ce se mai liniştesc nervii şi nu mai ai vise tulburătoare, cu spaimă de război. În starea aceasta nu poţi chema decât un băiat, care, şi din graba ta, poate apuca calea puşcăriei.
De ce este oprită toată vremea sarcinii? O dată, pentru că nu mai are rost [copilul nu mai trebuie chemat la viaţă căci el este este, deja în pântece! ], apoi, pentru că toate simţirile celor doi părinţi, mai ales ale mamei, prin care trece în vremea aceea, se întipăresc cu deosebire în mugurele ce s-a plămădit. Deci, iată o mare cheie a lucrurilor: precum au fost purtările şi toate simţămintele mamei, în vremea celor nouă luni, aşa va fi şi moştenirea copilului ce se va naşte, pe toată viaţa sa. Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu fărădelegea desfrânării, aceasta se va întipări într-însul cu tărie mare. Iar când se va naşte, până nu ajunge să priceapă, se va juca cu sora de-a mirele şi mireasa, şi încă de la 7 ani. Mai târziu, va cerca la dobitoace, sau se va deda la curvie cu mâna, pe urmă curvie în regulă, patimi care îi vor omorî milioane de celule nervoase. Şi de nu se va întâlni cu cineva care să-i cunoască boala, pe la vârsta căsătoriei va ajunge în doaga nebuniei. Despre sporul la carte nici nu mai vorbesc; patima aceasta le tâmpeşte mintea, căci începe să se poată face pe la 14 ani, iar dacă nu i se dă de leac, nu lasă pe om să ajungă nicidecum la 70 de ani. Toate patimile slăbesc puterea de împotrivire a sufletului, pustiind şi trup şi suflet şi pierzându­-le pe amândouă pentru totdeauna. Cei ce pătimesc de aceasta, întâi să se tămăduiască, apoi să se căsătorească.
Doctorii dau sfatul căsătoriei numaidecât, fără să socotească roada bolnavă ce vor chema-o pe lume să se chinuiască, dacă aduc vreo roadă.
Prin urmare, înclinările ce le-au avut părinţii în timpul sarcinii acelea vor fi conducătoare în toată viaţa copilului ce se va naşte. Acum e vremea cea mai scumpă de a îngriji de purtările viitoare ale copilului, căci acum poţi semăna într-înşii înclinările unui sfânt sau apucările unui tâlhar. Să se roge părinţii în vremea aceasta, să se împărtăşeacă cu Sfintele Taine, să petreacă cu dragoste de Dumnezeu; aşa va fi şi în viaţa copilului ce se va naşte şi nu veţi avea bătaie de cap cu el, că nu crede, că nu ascultă şi umblă după rele. Întors - ştiţi cum e.
Dar şi vremea alăptării trebuie ţinută curată, că încă e legat de de mamă şi de purtările ei. Apoi,nu poate rodi copil nou, pentru că nu-şi poate împărţi sângele în 3 părţi şi toate să meargă bine;o parte cu laptele, alta pentru sine şi a 3-a pentru cel de pe cale. Dacă sunt mai deşi decât îngăduie firea rânduiala aceasta, toţi sunt slabi şi nu-s de trai. Dar aici se mai înţelege ceva: că pe măsură ce s-a întărit desfrânarea în mădularele oamenilor, a scăzut şi puterea lor de apărare împotriva boliior de tot felul, iar căzând în acestea, foarte greu se tămăduiesc, deşi mijloacele de vindecare sunt din ce în ce mai bune. Orice desfrânare este o putrezire înceată (ca gunoiul care arde) ce scurtează zilele oamenilor.
Luaţi aminte, că pentru osteneala părinţilor, după voia lui Dumnezeu, se milostiveşte spre copii şi-i binecuvintează cu daruri, precum însuşi a zis: “până la al miilea neam” pentru cei ce-L iubesc pe El.