Citat:
În prealabil postat de BogdanF2
Extraterestrii sunt diavoli care vor insela lumea sa il accepte pe antihrist, dar din pacate multi chiar cred ca exista extraterestri pe alte planete ...
|
poate ar fi trebuit sa postezi la "Teologie si stiinta" si primeai niste replici mai rasarite :)
calugarii astia tibetani n-au decat sa zica ce vor, dar mi se pare asa un limbaj de lemn in articolul evz, ca pentru turisti-excursionisti:
[COLOR=DarkRed]<<Turiștii indieni recent întorși de la mănăstirile tibetane din China povestesc despre prorocirile clarvăzătorilor din lăcașele de cult, care anunță tensiuni crescânde pe Terra în viitorul foarte apropiat, generate de terorism și războaie clandestine, semnalează indiadaily.com. În 2010 și 2011, se vor desfășura manevre politice și negocieri la nivel mondial, dar cu succes minim. Anul 2012 amenință cu un război nuclear, distructiv și total. „Dar extratereștrii, care ne-au păzit zi și noapte, vor interveni pentru salvarea umanității”, sunt convinși călugării.
Doi ani de cumpănă
Cultura din Tibet se bazează cel mai mult pe premoniție, dintre toate celelalte activități spirituale. De aceea, informațiile furnizate de călugări au avut darul să-i pună pe gânduri pe vizitatorii templelor tibetane din ultima perioadă.
Clarvăzătorii au remarcat că marile puteri ale lumii se amenință între ele cu distrugerea.
Din cauza politicii mondiale, anul acesta este de referință pentru relațiile din sânul omenirii. Cei tari aprind războaie regionale din ce în ce mai multe. De aceea, din 2010, cei mici vor începe să se orienteze către aripa protectoare a celor puternici. Dar, la fel de bine, odată cu această „polarizare”, cei slabi se vor resemna, așteptându-se la „sfârșitul lumii”, prevestesc călugării tibetani. În 2012, toate manevrele politice de ocolire a unei conflagrații nucleare de nivel mondial vor da greș din cauza rupturii din ce în ce mai adânci dintre nații. Inevitabilul se va produce, omenirea intrând în război cu ea însăși, mai avertizează clericii adepți ai lui Dalai Lama.
Ajutorul vine de la cer
În momentul în care umanitatea va fi prinsă în mijlocul unui război total, entitățile supranaturale vor interveni. „Destinul omenirii nu este să se autodistrugă, în 2012. Puterile extraterestre ne păzesc în fiecare clipă”, afirmă călugării, în premonițiile lor. Același răspuns îl dau și când sunt chestionați despre recentele apariții ale OZN-urilor în India și în China.
„Divinitatea este acolo sus și ne urmărește. Ea nu permite umanității să altereze viitorul mondial până la autodistrugere! O schimbare generală a destinului omenirii nu este autorizată de divinitate”, atrag atenția clericii tibetani. Ei spun că, în 2012, Terra va înțelege în sfârșit că frontiera finală a științei și tehnologiei este pe tărâmul spiritualității, și nu în zona științelor materiale, cum ar fi chimia sau fizica.
MOMENT CRUCIAL
Întâlnirea, tot mai aproape
În India și China, observațiile de OZN-uri s-au înmulțit nesperat, în ultimele luni. Mulți spun că deja guvernele celor două țări vecine ar fi intrat în contact cu ex - tratereștri. Ca un alt amănunt, cele două mari puteri asiatice și-au dezvoltat foarte mult și capacitățile nucleare, de câțiva ani încoace. Întrebați dacă extratereștrii ni se vor arăta în realitate, călugării tibetani consideră că da. „Numai că o vor face doar dacă vor fi nevoiți și de o manieră prin care să nu-i înfricoșeze pe oameni. Cum știința și tehnologia noastră evoluează, practic suntem condamnați să luăm contact cu ei, interacționând de o manieră sau alta”, avertizează clericii din Himalaya. Clarvăzătorii din munții Tibetului mai dau asigurări că Pământul e bine cu vântat, salvarea sa venind din tot felul de hazarduri pe care deocamdată oamenii nu le conștientizează. „Cu cât tehnologiile noastre vor progresa mai mult, cu atât vom realiza mai repede că entitățile supranaturale sunt cele cărora le datorăm salvarea noastră”, spun călugării. >>
[/COLOR]