View Single Post
  #787  
Vechi 27.04.2009, 23:13:41
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 108. “Căsătoria albă” la Pucioși

108. “Căsătoria albă” la Pucioși (Partea a IV-a)

Dar ce este de fapt concubinajul? Presupune el neapărat o relație intimă constantă și consecventă, bazată pe atracția naturală dintre un bărbat și o femeie? În acest sens, teoretic vorbind, o conviețuire dintre un bătrân impotent și o babă frigidă, care stau (necăsătoriți legitim) sub același acoperiș, se exclude automat din categoria “concubinaj”, pentru că “ei de fapt nu fac nimica”. Dar atunci, ce este ea oare, această relație? Vedem că în concepția pucioșilor, legătura perenă dintre un bărbat și o femeie care stau sub același acoperiș este denumită “căsătorie albă”, deci este vorba despre o căsătorie care exclude relațiile intime dintre soți. În acest sens, și relația perenă (care durează de aproape 20 de ani) dintre Michaela și Nicushor este tot o “căsătorie albă”, deși nici un act oficial și nici o binecuvântare de biserică nu-i leagă. Oare așa să fie? Se zice că ei ar avea totuși binecuvântarea tainică a “Celui de la Pucioasa” ca să stea împreună în aceeași chilie, părăsindu-și totodată fiecare în parte soțul, respectiv soția legitimă. Se poate spune așadar că, asemenea “preoției pucioase”, care s-a putut face fără binecuvântarea vizibilă făcută prin punerea mâinilor episcopilor, avem de-a face și aici cu o “căsătorie albă” validă, adică binecuvântată în chip nevăzut, din ceruri? Dacă cei doi inși unși din ceruri sunt căsătoriți de fapt în chip tainic, cu binecuvântarea șpiritului Verginicăi din ceruri, iar noi îi acuzăm pe nedrept pe bieții oameni de concubinaj? Să nu fie! căci în acest caz, chiar dacă Nicushor este divorțat în mod oficial, Michaela nu este, deci la ea ar fi vorba de un caz neîndoielnic de bigamie.

Cele de mai sus rămân un simplu exercițiu retoric, menit să despecetluiască taine care s-au păstrat ascunse cu șfințenie la Pucioasa, ani de zile. Cine însă înțelege mai bine și mai adânc lucrurile decât noi, este invitat să le lămurească. O limpezire a acestui caz nebulos ne-ar feri și pe noi, cei necredincioși în miracolul de la Pucioasa, să cădem în păcatul hulei față de sculele șfinte pucioșești.

Sterilla Artois – 27.04.2009