Ce este viata-n fiecare,
Dintr-o suprema-nvalmasare?.
Oclipa dintr-un sfert de veac?
Un veac a sfertului clipire?
Nalucirea unui drac,
Sau o vasta amagire.?
Ofurnica ce se-ntoarna
Dup-o coaja cat o iarna,
O iluzie desarta
In sicriuri ingropata.
Un dar mic ca de nimic,
Dar maret ca mare pret.
Un ecou dintr-un abis,
O puzderie de vis.
Piramida egipteana
Amplasata fara teama?
Un copil ce plange des
Cu lacrimi fara-nteles?
O iubire fara vlaga
Cu-mplinirea ei cea vaga?
Un cristal de infinit
Pe durere primenit?
Un sir lung de sarutari
Cu foc si dezmierdari,
O coroana de pacate,
De nimicuri adunate.
Un ochi gingas si sfios,
Plecand geana cu folos...
Cand aveam 21 de ani,am trecut printr-un impas afectiv si,manata de o dorinta de exprimare nestavilita,am compus vreo 35 de poezii,destul de lungi,toate doar in vre-o doua luni de zile.Sufeream cumplit,mai ales ca persoana respectiva era "departeeeeeee!".
Au trecut 11 ani,n-am mai scris de-atunci,decat proza....un fel de proza epistolara.Abia acum recitesc aceste poezii si uneori ma-ntreb cat de intensa imi era durerea si dorinta deopotriva,atunci?Poeziile mele au o tenta mai ciudata,fiindca ciudata a fost realitatea si personajele....Nu-s decat niste versuri natange dintr-un suflet natang,"pe crestetul inert o pala de apusuri,sub talpi intregul rasarit",asta am scris in prefata albumului de poezii.Uneori oamenii,cand privesc in urma la o iubire apusa,rad si se amuza de durerea cu care odinioara au suportat o"simplitate"de iubire,eu,cand privesc in urma imi spun;Doamne,cum de-am supravietuit!!!!????
|