[cristiboss56]

Sfinţii Părinţi ne arată că şi lumea în care trăim şi experienţa noastră nu sunt lipsite de înţelesuri care să trimită cu gândul la moartea şi învierea lui Hristos ca început al învierii noastre. Sfinţii ne desluşesc în Creaţie şi in Scriptură fapte care preinchipuie intreaga lucrare restauratoare a lui Hristos arătată în Cruce, Moarte şi Inviere.
Spre exemplu, în natură viaţa revine mereu, primăvara, după anotimpul îngheţului. Teologic aceasta simbolizează că viaţa este chemată la mai mult decât o simplă existenţă efemeră. Primăvara toate sunt pline de viaţă. Copacii, care într-un fel mor în fiecare an, se trezesc la o nouă viaţă. Şi de fiecare dată, ei renasc din această moarte succesivă, tot mai bogaţi in floare şi în rod. Aşadar , moartea lor , repetată an de an, se face prilej pentru creşterea lor. Această regenerare a naturii poate să se constituie intr-o şcoală a propriei noastre curăţiri şi înoiri. Şi omul poate "muri" păcatului şi se poate naşte din nou, mai curat şi intărit in credinţă si fapte bune. Lumina şi căldura Soarelui intensifică viaţa naturii. Tot aşa, in "Lumina lui Hristos, Soarele Dreptăţii şi prin căldura Duhului primite la Botez, noi ne naştem spre viaţa duhovnicească." Ceea ce fac vietăţile, ceea ce face natura întreagă prin regenerarea puterilor biologice ale organismelor vii, suntem noi chemaţi să facem noi in Duh, "prin lucrarea curăţitoare a harului". Ceea ce fac plantele prin mecanismele lor biologice, trebuie să facem noi în întreaga viaţă trupească şi sufletească. Însă înflorind în fiecare an, tot mai mult, plantele şi viaţa revin la aceiaşi viată, biologică. "Omul, prin viaţa duhovnicească, creşte spre o viaţă nouă, in comuniunea cu Dumnezeu ."