Deci sa stam si sa asteptam darul lui Dumnezeu, nu? Sau sa credem, neasteptand decat incredintarea lui Dumnezeu? (Sa se ia aminte la diferenta dintre credinta si incredintare.)
Daca eu cred ca sotia mea exista langa mine si ma iubeste, ma straduiesc si eu sa ii arat ca exist langa ea si ca o iubesc. Ma trezesc inainte ei (dupa cum indeamna si Sfantul Ioan Gura de Aur), nu o tratez de sus si altele asemenea. Deci exista "un cult" al vietii in doi.
Cu atat mai mult pentru Dumnezeu. Nu se cade sa manifestam ceea ce credem? Adica sa ne adunam impreuna, ca urmare a dragostei unuia fata de altul, sa ne rugam, sa cantam, sa citim, sa impartasim ceea ce avem. Fiecare cu darul lui: unul canta, altul citeste, altul predica, altul slujeste, altul picteaza, altul face tamaie, altul face lumanari, altul asculta.
|